[ad_1]
Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București, a explicat cum poate scăpa România de valul 4 al pandemiei de coronavirus. În opinia cunoscutului medic, testarea gratuită la intrarea în centrele comerciale reprezintă una dintre soluții.
Anunțul medicului Beatrice Mahler vine după ce ,în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 15.239 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 236 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
“Situaţia din spitale este extrem de dificilă. Şi atunci când avem număr mare de infectări important este să depistăm persoanele infectate prin test, ele să intre în carantină şi să întrerupem astfel lanțul acesta rapid de transmitere a infecțiilor cu tulpina Delta. Este o situaţie care trebuie cumva controlată. Observăm că persoanele care sunt pozitive evită să vină spre spitale sau vin doar atunci când sunt extrem de bolnave şi atunci un diagnostic care să fie cât mai aproape şi la îndemâna cetăţenilor cred că ar fi util. Recomand testarea gratis la intrarea în centrele comerciale”, a spus Beatrice Mahler.
Beatrice Mahler: “Vom fi acolo și vom face tot ce este omenește posibil”
Referitor la o posibilă carantină, Beatrice Mahler a declarat:
“Eu ştiu că în spitale situaţia este extrem de dificilă, că în următoarele două săptămâni urmează să primim în spital pacienţii care au fost diagnosticați în urmă cu 7-10 zile, care au fost extrem de dificile şi nu ştiu cum ne vom descurca. Dar pot să-i asigur toţi cei care au nevoie că vom fi acolo şi vom face tot ce este omenește şi medical posibil să îi ajutăm”, a mai spus Beatrice Mahler.
15.239 cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 16 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.445.714 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 5.468 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.231.401 pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.239 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 236 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
[ad_2]