joi, decembrie 26, 2024
AcasăNationalComitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis acordarea de sprijin pentru...

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis acordarea de sprijin pentru populaţia din Fâşia Gaza. România va trimite peste 230 de tone de produse

[ad_1]

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, joi seară, acordarea de sprijin pentru populaţia din Fâşia Gaza. Astfel, România va trimite ajutor umanitar ce constă în produse alimentare şi articole de cazarmament.

„Având în vedere situaţia de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat şi o criză umanitară în Fâşia Gaza, statul român a întreprins măsuri de monitorizare continue, pentru a oferi sprijin populaţiei civile afectate. Astfel, premierul României, Marcel Ciolacu, la propunerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a convocat astăzi, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a transmis, joi seară, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, prin hotărârea nou adoptată se acordă asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru populaţia civilă afectată din Fâşia Gaza, ce constă în produse alimentare şi articole de cazarmament, puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

România va trimite peste 230 de tone de produse

Transportul produselor se va realiza cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, pe cale aeriană, prin asistenţa umanitară europeană respectiv, a organizaţiilor internaţionale implicate.

Astfel, România va trimite peste 230 de tone de produse, constând în conserve, orez, zahar, ulei, faină, dar şi paturi, saltele, corturi şi alte obiecte necesare şi apă.

30 de tone de conserve de legume
10 tone de ulei de floarea soarelui
20 de tone de zahăr
10 tone de orez
20 de tone de făină
20 de tone de apă minerală
500 de corturi civile
2.000 de paturi
2.000 de saltele
2.000 de pături
4.000 de cearsafuri
2.000 de perne
2.000 de saci de dormit

Gaza are nevoie de 100 de camioane cu ajutoare pe zi, spune coordonatorul ONU pentru afaceri umanitare

În momentul în care punctul de frontieră cu Egiptul de la Rafah se va deschide, traficul trebuie să fie intens.

„Trebuie să începem cu un număr semnificativ de camioane şi trebuie să ajungem la 100 pe zi, ceea ce era anterior programul de ajutor pentru Gaza”, a declarat oficialul Națiunilor Unite.

Într-o discuție cu jurnaliștii, în Air Force One, Joe Biden a dezvăluit că a discutat cu președintele egiptean despre ajutoarele umanitare pentru Fâșia Gaza. A obținut acordul pentru trecerea a 20 de camioane.

„El (președintele Egiptului, n.red.) a fost de acord să lase să treacă 20 de camioane (cu ajutoare umanitare, n.red.). Probabil ele nu vor trece până vineri. Am avut negocieri foarte directe și am vrut să fac posibilă trecerea cât mai multor camioane. Am fost foarte direct în privința nevoii de a trimite ajutoare umanitare în Gaza. Dacă ai ocazia să alini durerea, trebuie s-o faci. Dacă nu o faci, îți pierzi credibilitatea la nivel internațional. Dacă Hamas confiscă transportul sau nu-l lasă să treacă, atunci totul se va termina, pentru că nu trimitem ajutoare umanitare către Hamas”, a spus Joe Biden, președintele Statelor Unite.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments