[ad_1]
Patriarhul Daniel a primit un mesaj de felicitare și de la Papa Francisc la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Conducătorul Bisericii Romano-Catolice a făcut referire la întâlnirea de la Bucureşti din anul 2019 şi l-a rugat pe Dumnezeu să aducă binecuvântările Sale de sănătate și fericire peste Preafericirea Sa.
”Patriarhul Daniel, Îndrumător al Bisericii Ortodoxe Române
Preafericitului Daniel,
Arhiepiscopul Bucureștilor,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cu ocazia celei de-a șaptezecea zi de naștere a Preafericirii Voastre, Vă asigur cordial de apropierea mea spirituală. Mă rog ca Dumnezeu Cel Atotputernic să aducă binecuvântările Sale de sănătate și fericire peste Preafericirea Voastră și să reverse din abundență darurile Sfântului Duh peste slujirea Voastră bisericească.
Lumina lui Iisus Cel înviat să lumineze întotdeauna asupra Voastră, iar Biserica Ortodoxă Română, sub îndrumarea Preafericirii Voastre, să continue să crească în credință și în caritate, pentru a da mărturie despre Domnul Hristos.
Iubite frate, reamintindu-ne cu multă afecțiune de întâlnirea noastră în București, reînnoiesc în rugăciune urările mele cele mai bune și Vă îmbrățișăm fratern în pacea Domnului.”, se arată în epistola trimisă de la Roma de suveranul pontif.
Joi, 22 iulie, Patriarhul Daniel a fost decorat de președintele Klaus Ioahannis. Acesta a primit Steaua României în Grad de Colan.
Patriarhul Daniel, decorat de președintele României
Patriarhul Daniel i-a mulțumit președintelui pentru decorație și a spus că este o onoare nu doar pentru el, ci pentru Biserica Ortodoxă Română în totalitate.
”Primim acest Ordin ca semn de apreciere, nu doar a activităților noastre ca Patriarh, ci ca o onoare pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română. Libertatea pe care o avem la nivelul manifestării credinței e pentru cooperare, co-responsabilitate și pentru armonie și pace între toți cetățenii României.”, a spus Patriarhul Daniel.
Ordinul național „Steaua României” este cel mai vechi ordin național; a fost creat în 1864 de Cuza Vodă și a fost acordat în acea perioadă într-un număr redus. După proclamarea independenței (1877), Carol I înființează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofițeri, comandanți (comandori), mari ofițeri, mari cruci. Ordinul Steaua României este cea mai înaltă distincție oferită de statul român.
[ad_2]