marți, decembrie 24, 2024
AcasăNationalSfințirea Cazinoului din Vatra Dornei, motiv de furie printre enoriași: „Este împotriva...

Sfințirea Cazinoului din Vatra Dornei, motiv de furie printre enoriași: „Este împotriva credinței să acceptăm jocurile de noroc”

[ad_1]

Mai mulți enoriași s-au arătat revoltați în legătură cu sfințirea Cazinoului Băilor din Vatra Dornei și au criticat decizia Înaltpreasfințitului Calinic de a oficia slujba. Ierarhul nu a ezitat să ofere un răspuns și a adus lămuriri în acest caz.

După ce s-a răspândit vestea sfințirii Cazinoului Băilor din Vatra Dornei, mai multe persoane l-au criticat pe Înaltpreasfințitul Calinic.

„Cum puteți accepta sfințirea cazinoului din Vatra Dornei? Creștinii se smintesc să vă vadă acolo!

Nu credeți că e împotriva credinței să acceptăm jocurile de noroc, care sunt de la diavol?”, a scris enoriașul, pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în secțiunea specială de dialog cu Înaltpreasfințitul Calinic.

Cazinoul Băilor din Vatra Dornei se află în administrarea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei

Ierarhul a formulat personal un răspuns și a transmis că această clădire va funcționa drept centru muzeal multicultural, neavând o legătură cu jocurile de noroc.

De asemenea, IPS Calinic a menționat că imobilul nu a fost niciodată folosit drept cazinou, în ciuda denumirii sale.

„Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, despre care faceți vorbire, nu a avut niciodată statutul unui cazinou, deoarece în interiorul lui nu s-au jucat niciodată jocuri de noroc, ci a funcționat ca un spațiu de recreere, în care se organizau diferite activități cultural-artistice.

După renovare și redeschidere, cazinoul va funcționa drept centru muzeal multicultural. Așadar, voi sfinți acest centru”, a precizat IPS Calinic.

Cazinoul Băilor din Vatra Dornei se află în administrarea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei și a fost reabilitat recent, printr-un proiect cu finanțare europeană.

Clădirea urmează să fie inaugurată în data de 28 noiembrie 2023, de Ziua Bucovinei, când se împlinesc 105 ani de la Unirea Bucovinei cu România.

În aceeași zi, cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic și PS Damaschin Dorneanul, vor sfinți clădirea după restaurare, în cadrul unui ceremonial religios special, potrivit adevarul.ro.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments