[ad_1]
| Lansată inițial de Rareș Bogdan, această teorie a amneziei a fost cu mare repeziciune îmbrățișată de numeroși liberali. Care s-au agățat de ea ca de un colac de salvare. Teoria spune că românii sunt amnezici. Și că vor uita după următorii trei ani de bună guvernare toată bălmăjeala și bălăcăreala din primul an. Iar PNL va crește astfel spectaculos. Această teorie nu se susține. |
Scenariul lansat de Rareș Bogdan, care este al doilea om în partid, deci o piesă politică extrem de importantă, are în vedere că scăderea dramatică în toate sondajele de opinie a PNL este în cea mai mare parte, dacă nu cumva în totalitate, consecința gâlcevei interne care, prin denunțuri reciproce, a atins paroxismul. Și este mai puțin legată de actul de guvernare. A doua premiză este că, la sfârșitul lui septembrie, după ce se consumă actul final al competiției interne, în PNL se va instaura pacea, armonia și toți liberalii se vor înhăma la treabă pentru următorii trei ani, pentru a conduce România în prosperitate. Ceea ce presupune că Rareș Bogdan este convins de abilitățile uluitoare ale echipei aflate la guvernare. Oare stau în picioare aceste argumente? Da sau nu?
Ar cam fi timpul să punem punct unei legende. Este adevărat că partidul liberal din România are o istorie îndelungată. Și se spune că este cel mai longeviv partid din lume. Numai că lucrurile nu stau așa. Longevivă este titulatura. Nu și partidul. După ocuparea sovietică din România, doar câteva elemente liberale din partidul istoric au rămas în viață și au fost cât de cât capabile să încerce să reînnoade firul istoriei. După opinia mea, dar urmează desigur să se pronunțe și specialiștii în istorie recentă, acest demers eroic nu a fost încununat de succes. Ca dovadă, prin anii 1990-1991, liberalii formau nu mai puțin de șapte partide. Cu diferite denumiri. Având conducători dintre cei mai diferiți. Unii fiind la putere, alții fiind în opoziție. Radu Câmpeanu, sub a cărui președinție a putut fi dusă mai departe titulatura partidului, a pactizat din capul locului mai întâi în secret și apoi pe față cu partidul lui Ion Iliescu, perceput fiind în anii ’90 ca un continuator al Partidului Comunist. Iar în momentul în care a propus candidatura la prezidențiale a Regelui Mihai, ceea ce era un non-sens, o imbecilitate politică, i-a pus cruce practic partidului istoric. Mai târziu, PNL s-a corcit cu un partid desprins din FSN, Partidul Democrat, condus la acea dată de Petrov, alias Traian Băsescu. Și nu a fost suficient. La scurt timp după ce PNL a rupt alianța cu PSD, adversarul său din istoria recentă s-a grăbit să facă din nou un salt mortal, părăsind familia liberalilor europeni, grupul ALDE, și aruncându-se cu capul înainte, ca a zecea roată la căruță, afiliindu-se popularilor europeni.
Am consemnat detaliile de mai sus pentru a susține ideea că, sub aspect ideologic, acest partid este harcea-parcea. Praf în ochii alegătorilor. Lipsit atât de substanța liberală, atât cât a mai existat după decembrie 1989, cât și de substanța națională, pe care a pierdut-o pe drum, închinându-se exclusiv globalismului. În aceste condiții, deși pierde alegerile legislative, cu sprijinul paraconstituțional al președintelui Klaus Iohannis, PNL revine la putere. Și reușește într-un singur an de zile să înregistreze cea mai vertiginoasă, cea mai abruptă scădere în sondaje din istorie.
Este necesară în acest moment o observație. Există o lege, consemnată în întreaga istorie a partidelor politice, conform căreia câștigătorul ia totul. Cu alte cuvinte, un partid care instalează cum-necum la putere imediat după alegeri are o puternică masă inerțială. În primul an, el crește în sondaje fără să fie necesar să facă nimic deosebit. Pur și simplu pentru că, având aura învingătorului, se produce un transfer de credibilitate dinspre electoratele paridelor aflate în opoziție către partidul instalat la Palatul Victoria. Ei bine, pentru prima dată, această regulă este dată peste cap. Credibilitatea PNL s-a dus în sens contrar.
Explicația facilă, care ar putea fi predată doar unor copii proști, este că această situație neobișnuită este datorată pandemiei și greutăților uneori insurmontabile pe care le-a întâmpinat noua guvernare în gestionarea crizei economice. O a doua explicație, la fel de facilă, este că această prăbușire vertiginosă în sondaje este consecința luptei interne pentru putere. După ce guvernarea se acomodează cu pandemia și învață să o gestioneze din ce în ce mai bine și după ce măsurile energice ale Guvernului, inclusiv uriașele împrumuturi și banii care urmează să sosească de la Uniunea Europeană, se vor regăsi în economie, motoarele de dezvoltare se vor pune în mișcare cu mare repeziciune, va veni o substanțială valoare adăugată, va crește PIB-ul și, implicit, nivelul de trai. Iar acest prim an nefericit de guvernare va fi uitat, ca un vis urât, de un popor amnezic.
Acest tip de raționament este total greșit. Merg atât de departe încât pot să admit că românii sunt amnezici. Și capabili să ierte. Dar ce ne facem cu celelalte premize ale raționamentului? Cum răspundem la întrebarea dacă cele trei componente din ce în ce mai clar distincte ale PNL mai sunt sau nu capabile să se concilieze după unul dintre cele mai sângeroase războaie fratricide prin care au trecut? De ce trei componente? Pentru că nu este vorba doar de susținătorii lui Orban, pe de-o parte, și de susținătorii lui Cîțu, pe de altă parte. Există și o a treia forță în PNL, e drept, pentru moment mai puțin vocală, dar redutabilă și care așteaptă din ce în ce mai nerăbdătoare, ascuțindu-și dinții, să sară și ea la beregata partidului. Sunt cei cărora le-a ajuns cuțitul la os, dar nu s-au putut decide din ce tabără ar fi bine să facă parte. O bună parte dintre aceștia sunt membri ai fostului Partid Democrat, care s-au săturat să fie tratați în PNL-ul unificat ca a cincea roată la căruță. Dacă în 1990-1991 aveam șapte partide liberale, sincer mă îndoiesc că, după păruiala care a avut loc pe parcursul acestui an, nu vor rezulta cel puțin două partide care se vor revendica din același partid istoric, care de fapt nu mai există decât cu numele. O firmă înșelătoare sub care nu se mai află niciun magazin. O firmă fantomă. Sau, cum ar fi spus Ion Iliescu în vremurile lui „bune”, o făcătură.
Din toate motivele pe care le-am prezentat mai sus, eu unul ajung la concluzia că Rareș Bogdan se înșeală. Și mai mult decât atât. Generarea acestei iluzii, legată de amnezia românilor și de posibilitatea actualului PNL de a se autoregenera și de a produce în următorii trei ani o bună guvernare, este o iluzie fatală și pentru ceea ce a mai rămas viabil în acest partid.
[ad_2]
