[ad_1]
Şcoala on-line a venit cu provocări pentru un profesor universitar din Sibiu, care a uitat că avea, în timpul cursului, ecranul computerului partajat cu alți 42 de studenți.
La un moment dat, în loc de informațiile relevante pentru curs, studenții au început să vadă cum profesorul naviga pe un site cu anunțuri ale unor prostituate din oraş.
Toată clasa a văzut că se uită, frumos, după…”, este explicația unui filmuleț distribuit în mediul on-line și în care sunt redate imagini de la cursul la care au participat cei 42 de studenți.
Profesorul universitar în vârstă de 61 de ani, angajat la Facultatea de Științe Economice a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu s-a declarat surprins când a văzut filmuleţul în spaţiul public şi a precizat că va depune o plângere penală.
”Am aflat și eu în cursul zilei de astăzi că ar exista un filmuleț. Deocamdată nu știu și nu pot să comentez condițiile în care a apărut. Știu doar că directorul departamentului Informatică Marketing al ULBS ne-a informat că au existat mai multe tentative din afară de a ataca mail-ul @ulbs.ro. Mai multe amănunte nu am. Voi contacta avocatul pentru a formula plângere penală”, a declarat profesorul universitar.
Conducerea universităţii dezaprobă orice atitudine neconformă
”Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu dezaprobă orice atitudine neconformă cu statul și conduita universitară. În cazul particular semnalat de dumneavoastră, vom analiza situația și vom dispune măsurile care se impun, în conformitate cu regulamentele și etica Cartei ULBS”, transmit reprezentanții instituției academice sursei citate.
[ad_2]