sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateMesaj dur al medicului Mihai Craiu: „Dacă nu credeți în COVID, țineți...

Mesaj dur al medicului Mihai Craiu: „Dacă nu credeți în COVID, țineți de mână un pacient speriat care abia respiră!“

[ad_1]

Mihai Craiu, medic primar pediatru la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din Capitală, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj dur pentru toți cei care nu cred în COVID-19. Mihai Craiu este de părere că realitatea dură a pandemiei ar trebui prezentată mai des pentru ca toți cei care nu înțeleg sau refuză să înțeleagă adevăratele riscuri la care se expun, să conștientizeze mai bine pericolul.

„Realitatea dură a pandemiei, cu toată forța ei emoțională ar trebui prezentată mai des. Din punct de vedere uman este de înțeles efortul majoritații persoanelor de a refuza să privească în față mărimea zguduitoare a pericolului ce se apropie constant. Ca unii din oamenii de pe Titanic, refuzăm și in ceasul al 12-lea să realizăm seriozitatea problemei. Și negăm faptul că trebuie să facem ceva, cu toții, în mod solidar“, scrie Mihai Craiu pe pagina lui de Facebook.

Mihai Craiu: „Există un risc foarte mare să ajungem la spital dacă nu schimbăm comportamentul nostru egoist“

Medicul primar pediatru la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din Capitală precizează că trebuie respectate regulile privind purtarea măștii, evitarea aglomerației în spații închise si spălatul pe mâini.

„Nu este vorba despre orgolii sau despre cine are dreptate. Nu este un concurs de prezicători. Este știință seacă, implacabilă. Epidemiologia ne spune că există un risc foarte mare să ajungem la spital, în următoarele luni, dacă nu schimbăm comportamentul nostru egoist. Din încercarea asta scăpăm doar dacă respectăm reguli clare – dacă purtăm mască, dacă evităm aglomerația în spații închise si dacă ne spălăm des pe mâini, până vor apărea vaccinuri eficace. Și încă o vreme după ce vor apărea…“, susține Mihai Craiu.

„Mergeți voluntari la un spital ce tratează astfel de bolnavi”

Medicul pediatru face apel la cei care nu cred în existența noului coronavirus să meargă să vadă situația din spitale.

„E momentul să privim realitatea în ochi. Dacă nu credeți că există COVID-19 mergeți voluntari la un spital ce tratează astfel de bolnavi. Măcar câteva zile. Căci vin sărbătorile și toate sunt supraaglomerate. Priviți în ochii unei asistente de Terapie Intensivă, țineți de mână un pacient speriat care abia respiră, sunați rudele celor care sunt in situație gravă, să le dați vești despre ai lor. Ați putea ajuta. Apoi spuneți cum a fost. Cu voce tare”, mai scrie medicul Mihai Craiu pe pagina sa de Facebook.

„Nu faceți asta dacă ați luat contact cu o persoană infectată cu COVID-19!“

Medicul Mihai Craiu lansează un avertisment în legătură cu tratamentele luate acasă, fără un consult medical, chiar și în cazul celor care au intrat în contact cu o persoană infectată.

„Orice persoană ce a venit în contact cu un bolnav de COVID primește medicamente care nu au legătură cu recomandările existente. În România, orice persoană ce a venit în contact cu un bolnav având COVID19, deseori netestată, aproape întotdeauna fără consult medical riguros, începe să primească mai multe medicamente care nu au ABSOLUT nicio legătură, nici cu recomandările existente (unele mai bune, altele imperfecte sau depășite, dacă vorbim de cele românești postate pe site-uri oficiale), nici cu dovezile științifice disponibile”, a precizat Mihai Craiu.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments