Muzeul Municipal ”Regina Maria” Iași în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” organizează expoziţia „Oameni, fapte, evenimente prezentate în presa vremii”.
Extrase din ziarele Universul, Adevărul, Mișcarea și Neamul Românesc fac referire la Conferința care a pus capăt Marelui Război.
Prin intermediul acestei expoziții sunt prezentate publicului aspecte ale organizării și funcționării întâlnirii internaționale de la Paris, principalele probleme și solicitări formulate de România, negocieri și dispute diplomatice, dar și analize privind conținutul tratatelor de pace și consecințele lor. Pentru statul român, Conferința de Pace de la Paris a consacrat procesul de Unire petrecut în anul 1918 și a fundamentat la nivel juridic frontierele și statutul României din perioada interbelică. În cadrul aceleiași expoziție sunt prezentate adeziunile Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei pentru unirea cu Regatul României, cărți care atestă actul Marii Uniri și hărți ce prezintă România Mare.
Vernisajul va fi online marți 1 Decembrie 2020 ora 10.00
Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași în perioada 1 Decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021.