[ad_1]
Traian Berbeceanu, prefectul Bucureștiului, este infectat cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut chiar de către el pe o rețea de socializare, unde a menționat că nu are simptome, dar că a intrat în izolare. În acest moment, prefectul își desfășoară activitățile de la domiciliu.
Traian Berbeceanu, infectat cu noul coronavirus
Traian Berbeceanu, prefectul Bucureștiului, a fost infectat cu noul coronavirus. El a făcut publică informația pe Facebook, acolo unde a dat detalii despre starea să de sănătate. A spus că nu are simptome, dar că a intrat în izolare.
„Sunt în izolare la domiciliu de mai multe zile, sunt bine deși am fost testat pozitiv. Nu am simptome iar analizele și CT-ul au dat rezultate foarte bune. Am respectat regulile de distanțare fizică, am purtat mereu mască de protecție și totuși m-am contaminat.
Insă, sunt absolut sigur, faptul că m-am protejat m-a ajutat că încărcătura virală să fie mică și să fac o formă ușoară a bolii. Testarea am efectuat-o la cerere, deoarece la acel moment fuseseră confirmați pozitiv mai mulți colegi din Prefectură.
Îmi desfășor activitățile de la domiciliu, sunt în contact permanent cu cei trei subprefecți, sunt conectat la toate activitățile iar Instituția Prefectului Municipiului București funcționează în parametri normali.
Mulțumesc colegilor pentru dedicare și implicare, în curând mă voi alătura echipei! Purtați mască, respectați normele aflate în vigoare și vom trece peste aceste clipe dificile! Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc să fiți sănătoși!”, a anunțat Berbeceanu pe Facebook.
Traian Berbeceanu: „Măsurile aflate în vigoare la acest moment sunt suficiente“
Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, a precizat, referitor la impunerea de noi restricții în București, că nu este necesară atâta timp cât sunt respectate cele care au fost stabilite deja.
„Așa cum am apreciat și în ședința CMSU, am considerat că măsurile aflate în vigoare și prelungite prin ultima hotărâre sunt suficiente. În mod categoric trebuie respectate. Avem convingerea că respectând aceste măsuri putem ajunge la platou și apoi să începem să scădem în privință cifrelor.
Măsurile aflate în vigoare la acest moment sunt suficiente, trebuie să ne concentrăm eforturile pe respectarea acestora, nu suntem în situația de a carantina o zonă din București, sau orașul. Sperăm să nu ajungem în această situație. Respectând măsurile aflate în vigoare, evităm să fim nevoiți să luăm măsuri mai severe“, a menționat Traian Berbeceanu.
„Pentru a lua în calcul redeschiderea școlilor, trebuie modificat actualul cadru legislativ“
Prefectul Bucureștiului a adăugat că nu ia în calcul impunerea unor măsuri mai dure decât dacă situația o cere.
„Situația dacă impune măsuri mai dure este o chestiune pe care o hotărăsc specialiștii, în urma analizelor făcute, a răspândirii virusului, numărul nou de infectări, când specialiștii vor aprecia că trebuie luate noi măsuri, o vom face. Noi la nivelul CMSU nu putem lua în calcul decât scenariile din actele normative, prin HG și ordin comun MS și MEC la o incidență de peste 3 la mie școala față în față nu mai e posibilă. Pentru a lua în calcul redeschiderea școlilor, trebuie modificat actualul cadru legislativ“, a mai spus Traian Berbeceanu.
[ad_2]