[ad_1]
O femeie în vârstă de 47 de ani a fost găsită moartă în apartamentul din Piatra Neamţ. Potrivit primelor informaţii, aceasta era decedată de câteva zile.
Tragedie la Piatra Neamţ. Femeia în vârstă de 47 de ani a fost găsită moartă în apartamentul său de la etajul 3 al unui bloc din Piatra Neamţ, miercuri dimineaţă.
Tragedie la Piatra Neamţ. Femeie de 47 de ani, găsită moartă în casă
Vecinii au fost cei care au alertat autorităţile după ce au simţit un miros urât dinspre apartamentul femeii. Aceştia nu şi-au mai văzut vecina de câteva zile şi nici nu a răspuns la uşă. Oamenii au sunat la 112 pentru a cere ajutor, potrivit zch.ro.
La faţa locului a sosit un echipaj de pompieri cu autospeciala de intervenție multiplă a ajuns la locul solicitării. Uşa apartamentul a fost spartă, iar femeia a fost găsită fără suflare. Potrivit primelor informaţii, ea ar fi murit în urmă cu câteva zile.
Corpul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în urma căreia să se stabilească exact cauza morții.
Femeia locuia singură în apartament și nu era o fire comunicativă. Nu se știa dacă suferea de vreo boală, nefiind înscrisă la vreun medic de familie.
Fostul procuror, Codruța Pantazi, a fost găsită moartă în propria casă
Fostul procuror, Codruța Pantazi a fost găsită moartă în casa ei din suburbia Lunca din municipiul Pașcani.Aceasta era cumnata fostului primar al Pașcanului, Dumitru Pantazi. Conform anchetatorilor, femeia s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.
Alături de fostul procuror Codruta Pantazi, în casă se mai afla încă o femeie. Vorbim despre o vecină a acesteia. Conform anchetatorilor se pare că în jurul orei 12.30, în cursul zilei de sâmbătă, 16 ianuarie 2021, oamenii legii au fost sesizaţi despre faptul că în anexa locuinţei uneia dintre femei se află trupurile neînsufleţite a două persoane. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat cele două cadavre. Vorbim despre o femeie în vârstă de 61 de ani şi încă o femeie în vârstă de 62 de ani. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi s-a dispus efectuarea necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului.
Scene şocante la Piteşti. Un bolnav de epilepsie a zăcut minute în şir pe asfalt
Scene şocante s-au petrecut, miercuri, în Piteşti. Un bolnav de epilepsie a zăcut minute în şir pe trotuarul din centrul oraşului. Zeci de trecători l-au privit nepăsători pe tânărul aflat în suferinţă. La un moment dat, cineva a sunat la 112.
Un echipaj SMURD a sosit imediat la faţa locului. Tânărul de 35 de ani suferise o criză de epilepsie. El a fost transportat la Spitalul de Urgență din Pitești, acolo unde a fost stabilizat, relatează Antena3.ro.
Tânărul în vârstă de 35 de ani a avut criza de epilepsie după ce fusese anunţat că mama sa a murit.
S-a aflat de asemenea, că este un om simplu, cu frică de Dumnezeu, având în geantă numai o cruce și o carte de rugăciuni.
[ad_2]