[ad_1]
Luni, 19 aprilie 2021, la ora 15.00, in Studioul BZI LIVE a fost programata o noua editie BZI LIVE speciala! Aceasta a avut in prim-plan un loc, unic in toata România si primul de acest gen pe plan national, care ajuns la 103 ani de la fondare intr-un dialog savuros si incitant alaturi de muzeograful, scriitorul si jurnalistul cultural Valentin Talpalaru de la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași. Alaturi de acesta au fost oferite informatii, povesti si povestiri ce tin de „Bojdeuca lui Ion Creanga”, marele reprezentant al Culturii române care a locuit si creat aici, proiecte muzeale, culturale si editoriale!
„Bojdeuca lui Ion Creangă” este o casă din cartierul Țicău, Iași, în care a locuit între anii 1872 și 1889 marele povestitor Ion Creangă
„Bojdeuca lui Ion Creangă” este o casă din cartierul Țicău, Iași, în care a locuit între anii 1872 și 1889 marele povestitor Ion Creangă. Pragul acestei case a fost trecut și de Mihai Eminescu, bun prieten al lui Creangă. Căsuța, având două camere dispuse de o parte și de alta a unui antreu, a devenit muzeu memorial la 15 aprilie 1918, restaurări având loc în anii 1942 și 1985. Casa este înscrisă în Lista monumentelor istorice, având codul IS-IV-m-B-04328.
Statuia lui Ion Creangă din curtea bojdeucii
Bojdeuca lui Ion Creangă este prima casă memorială din România. Primul muzeograf care a prezentat Bojdeuca celor ce veneau să o viziteze a avut dreptul să locuiască în mica bucătărioară din stânga intrării, împreună cu soția, trei copii și bunica.
La vremea sa, Ion Creangă era recunoscut pentru faptul că la căsuța sa din Țicău deținea un grup destul de mare de pisici (aproximativ 30), iar fiecare purta câte un nume asociat unei persoane reale din viața sa. Spre exemplu, întotdeauna a avut o pisică pe nume Marioara ca și mătușa sa zgârcită din satul natal Humulești.
Moment important pentru viața culturală și muzeală ieșeană. Pe 15 aprilie 2021, s-au împlinit 103 ani de la inaugurarea primului muzeu literar din România, „Bojdeuca din Țicău”, care l-a găzduit pe Ion Creangă. Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași a organizat „Zilele Bojdeucii”, ce au cuprins o serie de evenimente prin care se aniversează cel mai îndrăgit muzeu din Iași.
Expoziția „Ion Creangă – învățătorul copiilor” vine în completarea proiectului „Obiectul lunii la MNLR Iași”
Expoziția „Ion Creangă – învățătorul copiilor” vine în completarea proiectului „Obiectul lunii la MNLR Iași”: „Metoda nouă de scriere și cetire- Abecedarul lui Creangă”, oferind publicului vizitator șansa de a vedea documente inedite din arhivele Bojdeucii lui Ion Creangă: fotografii în original, documente ce au aparținut unchiului povestitorului, manualele al căror autor a fost Ion Creangă, aprecierile pe care Eminescu le-a scris la adresa acestor manuale. Expoziția este completată de ediții rare din opera scriitorului, precum și de câteva traduceri ale operei sale. Curatoriată de George Drâmbei și Camil Iercan, muzeografi MNLR Iași, expoziția este deschisă publicului până pe 15 iunie 2021, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00-17.00 (16.30 – eliberarea ultimului bilet de intrare).
În cadrul „Zilelor Bojdeucii”, pe 15 aprilie a avut loc activitatea on-line „Acasă la Ion Creangă. Bojdeuca – 103”
În cadrul „Zilelor Bojdeucii”, pe 15 aprilie a avut loc activitatea on-line „Acasă la Ion Creangă. Bojdeuca – 103”. Diana Lona Leonte, muzeograf MNLR Iași, și Ioana Leontioaia, educator muzeal MNLR Iași, s-au întâlnit (via Zoom) cu elevii claselor a III-a și a VIII-a ai Școlii Gimnaziale Internaționale „Spectrum” Iași, pentru care au pregătit o serie de activități speciale. Coordonatoare: Crina Ivașcu, profesor învățământ primar, Andreea Pîrvan, profesor Limba și literatura română, și Mihaela Ciobotari, bibliotecar. Pentru început, copiii au ascultat povestiri inedite despre scriitor, apoi curiozitatea lor a fost stârnită cu ajutorul unor ghicitori, jocuri de tipul „info-cart:. Întâlnirea s-a încheiat cu un concurs word-wall plin de surprize. Activitatea a facut parte din programul de educație muzeală „Academia Copiilor”, oferind elevilor prilejul de a afla amănunte despre pasiunile, viața și opera îndrăgitului povestitor.
Facilitarea accesului la patrimoniul cultural național, prin punerea la dispoziție a unor materiale din Arhiva MNLR Iași
Totodată, a fost lansata o nouă pagină în cadrul platformei on-line eArhiva. Proiectul, coordonat de Dora Cană, Nicoleta Dabija și Corina M. Irimiță, muzeografi MNLR Iași, își dorește să faciliteze accesul la patrimoniul cultural național, prin punerea la dispoziție a unor materiale din Arhiva MNLR Iași. Pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro, toți cei interesați vor avea acces la pagina lui Ion Creangă, cuprinzând biografia povestitorului și documente din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași. De asemenea, vineri, 16 aprilie 2021, au fost anunțate rezultatele concursului „Personaje în culori”, ediția a II-a. Juriul Muzeului Național al Literaturii Române Iași a deliberat îndelung și a stabilit câștigătorii concursului de desene lansat în luna martie.
Toți participanții au citit „Amintirile din copilărie”, poveștile și povestirile lui Ion Creangă, și-au ales un personaj feminin preferat și au realizat un desen în creion colorat sau acuarelă cu acesta. Toate desenele au fost apreciate de juriu și au fost expuse în zilele de 14-15 aprilie, „Zilele Bojdeucii”, la Complexul cultural-muzeal :Ion Creangă: (Bojdeucă). Juriul a acordat și 6 distincții speciale.
[ad_2]