duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNationalUn primar a folosit probe de apă din alt sat pentru a...

Un primar a folosit probe de apă din alt sat pentru a obţine fonduri europene

[ad_1]

Un primar din Vâlcea a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, după ce acesta ar fi obţinut o sumă de bani de la Uniunea Europeană pentru a pune apă curentă în sat. Primarul este cercetat pentru fraudă cu fonduri europene cu potenţial de ameninţare la sănătatea publică a unui întreg sat. Acesta le-ar fi ascuns specialiştilor care au aprobat dosarul, ca în satul pe care îl conduce apa a depăşit limita de amoniu.

În acest dosar sunt implicate 4 persoane, toate fiind trimise în judecată. Marian Puchin, este unul dintre cei suspecţi, acesta fiind primarul comunei Lăcusteni, ceilalţi 3 ar fi un diriginte de şantier şi doi reprezentanţi a doua firme. Marian Puchin a fost acuzat de către procurorii DNA pentru: credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete și obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În ce an s-ar fi petrecut această infracţiune

În urmă cu mai bine de 10 ani Marian Puchin a depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe acte false ce conţineau date necorespunzătoare cu privire la lucrările care s-au efectuat (situații de plată, devize, centralizatoare, rapoarte de execuție, declarații de cheltuieli, procesul-verbal de recepție al terminarea lucrărilor, autorizația sanitară de funcționare pentru sistem apă potabilă, etc.). O parte din falsele documente au fost puse la dispoziţie fostului primar chiar de către ceilalţi inculpaţi din acest caz.

Procurorii DNA au transmis printr-un comunicat că autorizaţia sanitară de funcţionare pentru a folosi sistemul de apă potabilă, probele ar fi fost luate din apele unui sat vecin.

„Concret, apa recoltată din puțurile forate, care erau amplasate pe terenul unei foste secții de mecanizare, conținea amoniu peste limitele normale. Pentru a obține probe curate, Marin Puchin ar fi mers personal într-o comună învecinată de unde ar fi recoltat probe de apă pe care le-a depus ulterior la Direcția de Sănătate Publică Vâlcea. Prin aceste demersuri inculpații ar fi obținut pe nedrept fonduri europene în valoare de 8.757.329 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă în cauză”, a transmis DNA.

Edililor din Iaşi le-a fost prezentată investiţia de 500 de milioane de lei

În urmă cu un an s-a realizat un nou pas spre implementarea Proiectului Regional pentru dezvoltarea infratructurii de apă şi apa uzată, din judeţul Iaşi. Primarii din Iaşi sunt beneficiarii Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM), care urma să fie pus în practica de către cei de la ApaVital SA Iaşi. Pe data de 2 iunie 2020 a avut loc o întâlnire organizată de către Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS, în care le-au fost prezentat participanţilor proiectul.

„Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României, identificate în Acordul de Parteneriat 2014-2020 și în acord cu Cadrul Strategic Comun și Documentul de Poziție al serviciilor Comisiei Europene, având ca obiectiv specific creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației”, au declarat oficialii Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS

Scandal într-o comună din judeţul Iaşi după ce un after school este nefolosit

În satul Tătăruşi din judeţul Iaşi, în urmă cu 3 ani a început construcţia unui after school cu banii primiţi de la Uniunea Europeană. Construcţia costat în jur de 500.000 de euro. After school-ul nu este conectat la rețeaua de canalizare.

„Este o poveste veche acolo, există și un dosar la DNA. Domnul primar a făcut un proiect de rețea pentru apă în comună, pentru care a cheltuit foarte mulți bani și nu o folosește nimeni. Inițial, proiectul pentru rețeaua de apă costă 68 de miliarde, dar până la urmă a ajuns la valoarea de 127 de miliarde. Apa este luată de la barajul de la Pașcani, iar când au fost cei de la ApaVital, au refuzat lucrarea. Nu a știut nimeni că va construi acel after school, a făcut totul în secret”, a declarat Vasile Giurgiuveanu, consilier local în comună Tătăruși.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments