[ad_1]
Muzeul „Unirii” din Iași organizează o nouă și interesantă expoziție intitulată „Napoleon I – 200 de ani de eternitate (1821-2021)”. Aceasta va fi deschisă publicului în perioada 8 mai (de astăzi) și până pe 5 iunie 2021. Vernisajul va avea loc tot astăzi, ora 11:00.
De precizat că, la începutul lunii mai a acestui an, s-au împlinit două secole de la moartea lui Napoleon Bonaparte, personalitate de prim rang a istoriei moderne, vizionar și om de acțiune care a marcat în mod decisiv istoria Europei
La începutul lunii mai a acestui an s-au împlinit două secole de la moartea lui Napoleon Bonaparte, personalitate de prim rang a istoriei moderne, vizionar și om de acțiune care a marcat în mod decisiv istoria Europei. Cu acest prilej, Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul „Unirii” și Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” (CMNM) Iași, în parteneriat cu Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) „Mihai Eminescu” Iași, precum și al Arhivelor Naționale ale României – Serviciul Județean Iași organizează expoziția „Napoleon I – 200 de ani de eternitate (1821-2021)”.
Vizitatorii vor putea descoperi exponate diverse la Muzeul „Unirii”, care păstrează amintirea marelui împărat Napoleon Bonaparte
Astfel, vizitatorii vor putea descoperi exponate diverse care păstrează amintirea marelui împărat: piese de porțelan cu chipul și monograma împăratului, Ordinul „Legiunea de Onoare”, „Codul Civil” al lui Napoleon, portrete în ulei, gravuri, cărți poștale de epocă, albume și cărți rare referitoare la acest subiect. O mare parte din obiectele prezentate provin din colecția regretatului anticar Dumitru Grumăzescu, admirator pasionat al personalității împăratului Napoleon. Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 8 mai – 5 iunie 2021, la Muzeul „Unirii”, Strada Lăpușneanu, nr. 14. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 8 mai 2021, ora 11:00.
Premieră la Palatul Culturii din Iași. Bilete on-line pentru muzeele CMNM
În acest context, începând din luna mai 2021, muzeele din cadrul CMNM Iași se regăsesc pe Booktes.com, platforma de ticketing dedicată publicului aflat în căutarea celor mai inedite experiențe turistice și culturale. Serviciul on-line pus la dispoziție de către Booktes.com oferă vizitatorilor posibilitatea de a-și planifica vizita, stabilind din timp itinerariul și achiziționând bilete electronice, valabile 90 de zile de la data cumpărării. Accesând platforma Booktes.com, la categoria Muzee, vizitatorii pot descoperi detalii despre cele patru obiective muzeale aflate în Palatul Culturii din Iași– Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Moldovei și Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” – precum și despre celelalte șase muzee din cadrul CMNM, aflate în orașul și județul Iași.
După achiziționare, biletul care include un cod QR este transmis vizitatorului pe e-mail, iar acesta îl va prezenta la intrarea în muzeu fie în format electronic, fie tipărit, pentru a fi scanat pentru validare. Muzeele pot fi vizitate în condiții de siguranță sanitară, conform normelor în vigoare, la data desfășurării vizitei. Programul este de marți/ miercuri până duminică, între orele 10:00 și 17:00 (ora 16:30, ultimul bilet), cu o pauză de 30 de minute pentru dezinfectarea suprafețelor și aerisirea spațiilor muzeale.
[ad_2]