[ad_1]
Moment unic, trăit de un ieșean în urmă cu 31 de ani! Actualul președinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), filiala Iași, scriitorul și revoluționarul Cassian Maria Spiridon, a participat la un moment care putea să schimbe totul pentru România! Acesta a trăit clipe care nu ar fi crezut că se vor întâmpla
Pe 6 mai 1990, cortina de fier dintre URSS și România a căzut. Românii de pe ambele maluri ale Prutului – despărțiți timp de 50 de ani – s-au reîntâlnit și au aruncat flori pe apa râului pentru a marca evenimentul. De aceea, acțiunea poartă numele simbolic „Podul de flori”. Anul acesta s-au împlinit 31 de ani de la acel moment. La primul „Pod de flori”, organizat pe 6 mai 1990, data la care frontiera către Basarabia a putut fi trecută fără acte, au participat peste un milion de oameni. Podul semnifică frăția, dorința de apropiere, istoria comună a populației de pe cele două maluri ale Prutului. Această primă deschidere a granițelor dintre România și Republica Moldova s-a materializat în mii de flori aruncate în apa Prutului de pe ambele maluri.
La evenimentul istoric au participat sute și sute de ieșeni! Printre aceștia, cunoscutul scriitor și revoluționar Cassian Maria Spiridon
La istoricul „Pod de flori” au participat sute și sute de ieșeni! Printre aceștia, cunoscutul scriitor și revoluționar Cassian Maria Spiridon.
Actualul președinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), filiala Iași și important revoluționar, acesta a rămas profund impresionat de ceea ce a trăit atunci. Chiar după moment, pe 17 mai 1990, în publicația „Timpul”, acesta mărturisea:
„De la Revoluția din decembrie ’89, când din Infern am intrat direct în Libertate, n-am mai fost atât de fericit și iluminat ca în ziua de 6 mai 1990. Ziua cînd, după 50 de ani de la ruperea din trupul țării a Basarabiei, poporul român și-a văzut sufletul. O mare de oameni de o parte și de alta a Prutului de la Galați la Miorcani, de dimineață adunați, în așteptarea orei când din România se va trece în Basarabia atât de crunt încercată. Am fost la Ungheni cu trenul, împreună cu doi prieteni, Ștefan Pruteanu și Ion Zubașcu. Am coborît din tren la amiază, într-o splendoare de lumină și împăcare, am mers la malul Prutului năpădit de flori și plin de oameni care priveau la frații de dincolo. Aici «șezum și plânsum»”, arată Cassian Maria Spiridon.
Într-un șuvoi continuu se afluiau pe podul de cale ferată, pas cu pas, peste traverse, aruncând flori, români din toata țara, de la Arad și Timișoara, din București, Cluj și din Craiova. Din Iași, nu mai vorbim
Scriitorul arată că, într-un șuvoi continuu, se afluiau pe podul de cale ferată, pas cu pas, peste traverse, aruncând flori, români din toată țara, de la Arad și Timișoara, din București, Cluj și din Craiova. Din Iași, nu mai vorbim. „Un pod așa meschin pentru atât popor. Am fost sute de mii doar la Ungheni, o mare traversând un râu, ultimul Milcov al neamului. După atâta înstrăinare, din nou flutură același tricolor și la noi și la ei. Din nou avem același fus orar. Și marea continua să se reverse cu flori și cărți în mână, pentru că frații și-au recăpătat și dreptul la grafia latină. Au redobândit «limba noastră cea română» ca limbă de stat și dreptul la istorie.
La capătul podului, la microfon, se striga: «familia Nistoraș așteaptă familia Tănase din Constanța», «familia» etc.; se întâlneau rude apropiate după atâta amar de vreme. Se salutau, se-mbrățișau. Totul era calm, permisiv, emoționant. Cu toții eram electrizați”, mai reliefează Cassian Maria Spiridon.
Pe dealurile și drumurile Ungheniului de dincolo, o mișcare continuă de oameni ce nu s-au văzut niciodată
Mai departe, pe dealurile și drumurile Ungheniului de dincolo, o mișcare continuă în care oameni ce nu s-au văzut niciodată se salutau, discutau, se bucurau; de multe ori cu greu ai fi deosebit care sunt românii de aici și care de dincolo. Pe Primărie flutura tricolorul nostru drag, peste tot grafia latină însoțită de cea slavă; puține clădiri rămase de dinainte de 1940 și multe blocuri noi.
„Ne-am întors la malul Prutului basarab, «șezum» și am privit. Din merindea de sărbătoare am mâncat și am ciocnit câte un pahar de vin pentru a celebra această minune. Din nou am plecat în căutarea fraților de la «Glasul», de la «Literatură și Artă», de la Frontul Popular din Moldova. Dumnezeu ne-a scos un om de suflet în față, ne-a condus la parcul de la poalele dealului, unde ne-am întîlnit cu poeții Leonida Lari și Nicolae Dabija. Ne-am îmbrățișat, am ciocnit un pahar. Ion Zubașcu și Nicolae Dabija au început un dialog poetic, am cîntat «Când s-o-mpărțit norocu» și încă altele.
Ne-am despărțit, eram așteptați și de alții. Seara am sfîrșit-o la casa unui gospodar din Ungheni, Tudor Tîrciog, bucuros și bucuroși că ne aflăm la Ungheni, prin forța întâmplării, ziariști de la «Flacăra», «Convorbiri Literare» și «Timpul», în casa lui. Pe drumul de întoarcere am cântat despre trecerea Prutului, Milcovul nostru de suflet, despre libertate și unire. Am ajuns în Iași cu sufletele pline și cu știința faptului că aceste întâlniri vor intra în firesc și de o parte și de alta. A fost o zi de fericire a neamului”, conchide Cassian Maria Spiridon.
Din păcate, la peste trei decenii trecute, entuziasmul și bucuria de atunci par uitate. Unirea mult dorită nu a avut loc, iar realitățile sunt sumbre, „Marea Rusie” încă dominând și oprind brutal totul și frumosul vis al românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Poate este și vina liderilor vremelnici de la București că nu a revenit Basarabia la patria mamă.
[ad_2]
