[ad_1]
Aida Parascan, câștigătoarea ediției MasterChef din 2013, a pierdut sarcina, după ce în urmă cu o lună anunța că e din nou însărcinată. De menționat că vedeta mai are trei copii, cu vârste cuprinse între 10 și 20 de ani, pe care a decis să-i crească singură. Mai mult, și Aida Parascan s-a confruntat cu probleme grave odată cu pierderea sarcinii…
În urmă cu o lună, Aida Parascan anunța foarte fericită că este însărcinată pentru a patra oară, la 39 de ani. Din nefericire, astăzi ea a revenit cu o veste tristă care i-a luat prin surprindere pe cei apropiați dar și pe fani.
Aida Parascan a pierdut sarcina
În urmă cu o lună, câștigătoarea Masterchef 2013 era în al nouălea cer. Ea anunța în primăvară că este din nou însărcinată și în toamnă urmează să-și cunoască cel de-al patrulea copil. Din păcate, Aida Parascan a revenit astăzi cu o veste extrem de tristă pe Facebook și a anunțat că a pierdut sarcina.
„Au trecut 5 luni în care am trecut prin toate stările prin care trece o mamă care așteaptă un bebe, în ultima săptămână însă am trecut prin iad și am fost față în față cu moartea și la propriu, şi la figurat. Inima «îngerașului» a încetat să bată.
Sufleţelul lui s-a dus înapoi la Dumnezeu. A făcut și va face parte mereu din familia noastră și din mine şi toţi l-am iubit enorm. Durerea şi suferinţa nu pot fi exprinate în cuvinte, mă rog să pot înțelege sensul a tot ce s-a întâmplat și mulțumesc pentru că sunt în viață și că mă întorc acasă la cei care mă iubesc”, a fost mesajul Aidei Parascan.
Recent, Aida Parascan făcuse unele dezvăluiri, după ce s-a aflat că este însărcinată pentru a patra oară. ba chiar a spus că cei trei copii ai săi erau foarte bucuroși de această veste…
„Nu am luat prea multe kilograme în plus și încă este o sarcină foarte dificilă. A fost cea mai mare frică a mea (n.r. – reacția copiilor)… Am 3 copii care sunt îngeri, au fost extraordinar de fericiți și bucuroși… erau super fericiți”, a declarat recent fosta câștigătoare a Masterchef.
A decis să își crească singură copiii
Aida a dezvăluit și care este relația cu tatăl copiilor săi. Din păcate, fosta concurentă a show-ului culinar de la Pro TV este o mamă singură, însă nu se plânge de asta. Aida Parascan mai are trei copii, pe Gianina, care are 20 ani, Samuel, de 13 ani, și Emilia, în vârstă de 10 ani.
După ce în 2013 i s-a îndeplinit cel mai frumos vis, câștigând concursul MasterChef şi un premiu consistent, de 50.000 euro, a început să aibă probleme. Aida Parascan „a plătit” pentru acest succes cu o serie teribilă de ghinioane: s-a despărţit de iubit, şi-a închis cofetăria, i-a luat foc casa, iar recent şi-a tăiat un deget cu feliatorul de bucătărie.
Aida Parascan, urmărită de ghinioane
Primul soţ al Aidei Parascan a decedat într-un accident de maşină, când ea era gravidă cu prima fetiţă, Gianina. Apoi, în 2014, frumoasa buzoiancă s-a despărţit de iubitul ei italian, Sebastian, după 6 ani de relaţie. Deşi aveau împreună doi copii, Samuel şi Emilia, Aida a spus „pas” relaţiei pentru că nu se mai iubeau. Însă nici în afaceri n-a fost totul roz. Tot în 2014, cu o parte din banii de la MasterChef, Aida şi-a deschis o cofetărie într-un mall din Buzău, afacere pe care a închis-o însă din lipsă de clienţi.
Un an mai târziu, în 2015, Aida a avut un accident de maşină, iar autoturismul ei s-a făcut praf și nu a mai putut recupera nimic. Necazurile nu s-au oprit însă aici. În februarie 2016 i-a luat foc bucătăria, iar pagubele s-au ridicat atunci la aproximativ 10.000 euro. Totul a culminat cu acest an, când Aida Parascan a pierdut sarcina pe care o anunțase cu bucurie în această primăvară.
[ad_2]