[ad_1]
Pe Aspirina din Las Fierbinți a ajuns să o cunoască o țară întreagă grație rolului magistral pe care îl face în serialul-fenomen de la Pro TV. Și totuși, în viața reală, Mirela Oprișor este o prezență extrem de discretă și arată total diferit față de personajul care a consacrat-o. Totodată, ea este căsătorită cu Mimi Brănescu, scenaristul serialului Las Fierbinți, cu care are și o fiică.
Aspirina este unul dintre cele mai spumoase personaje din serial. Fiind o prezență extrem de discretă, puțini sunt cei care știu cum arată de fapt actrița. În serial, Mirela Oprișor este machiată strident, are perucă roșcată și poartă fuste scurte. De asemenea, nu putem trece cu vederea rolul ei, de prostituata satului. Însă când iese din rol, actrița Mirela Oprișor e o familistă convinsă, sexy și elegantă.
Mirela Oprișor, carte de vizită
Celebra Aspirina a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”din București în anul 2000 (clasa profesorului Florin Zamfirescu). Imediat după terminarea facultății, Mirela Oprișor s-a angajat la Teatrul de Comedie din București, însă a rămas într-un con de umbră în perioada în care s-a născut fiica ei.
Rolul care a readus-o în atenția publicului și a regizorilor este cel al Adrianei Hanganu din filmul „Marți, după Craciun”, în regia lui Radu Muntean. Totodată, acest rol i-a adus și Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Sarajevo. De asemenea, în 2011 a primit și premiul Gopo pentru același rol. Consacrarea ei definitivă a venit odată cu rolul din Las Fierbinți.
Aspirina joacă nemaipomenit în Las Fierbinți
Rolul prostituatei Aspirina din serialul fenomen de la Pro TV i-a adus o binemeritată celebritate pe micile ecrane. Și totuși, în viaţa de zi cu zi, Mirela Oprişor este total schimbată. Este căsătorită cu scenograful Mimi Brănescu, cel care a şi adus-o în „Las Fierbinţi”, şi au împreună o fetiţă de 13 ani. În urmă cu ceva timp, Mirela Oprișor a povestit cum a obţinut rolul Aspirinei, unul dintre cele mai admirate personaje din serial.
„Mi-am dorit de la început să fac parte din proiect. Iar după ce am citit primele episoade mi-am dorit şi mai mult. L-am rugat pe Mimi să scrie ceva şi pentru mine. El a zis: «ce personaj să-ţi găsesc eu ţie într-un sat?» «O doctoriţă, de exemplu». Şi el a zis: «bine, aşa facem». După câteva săptămâni, mi-a dat să citesc ce-a scris. Era într-adevăr o doctoriţă, dar un pic mai altfel”, a povestit actrița Mirela Oprișor.
Mirela Oprișor biografie
Actrița care o joacă magistral pe Aspirina s-a născut la Brașov pe 12 mai 1973, are vârsta de 48 de ani și este în zodia Taur. După cum am amintit deja, este căsătorită cu actorul și scriitorul Mimi Brănescu, cei doi având împreună o fiică, Ana Brănescu, în vârstă de 13 ani. În altă ordine de idei, în afară de Aspirina, în Las Fierbinți, un alt personaj feminin apreciat este cel al Gianinei, frumoasa satului. De altfel, în serial, Aspirina și Gianina sunt bune prietene și fac un cuplu cu priză la public.
[ad_2]