[ad_1]
Federația Română de Fotbal a anunțat în această seară că internaționalul Dorin Rotariu a fost testat pozitiv la COVID-19 și a părăsit cantonamentul echipei naționale, care va juca duminică seara, pe Arena Națională, cu reprezentativa Liechtensteinului.
„Deși cu rezultate negative la toate testările efectuate în cantonamentul tricolorilor, cu ocazia acestei acțiuni a naționalei, jucătorul Dorin Rotariu a fost depistat pozitiv la testarea COVID PCR solicitată de UEFA pentru desfășurarea partidei de mâine, cu Liechtenstein.” a informat FRF.
Aceeași sursă menționează că toți ceilalți jucătorii și membrii ai staff-ului au primit rezultate negative în urma testării efectuate sâmbătă dimineața.
Fără simptomatologie specifică, Dorin Rotariu nu a participat la antrenamentul oficial de sâmbătă seara și a părăsit cantonamentul echipei naționale.
[ad_2]