[ad_1]
„Cum arăta Cristina Ich înainte de operații?” este întrebarea care se află pe buzele tuturor. Angelina Jolie de România este acuzată, adesea, că ar fi apelat la ajutorul medicilor esteticieni. Cuvintele invidioșilor nu sunt, însă, departe de adevăr.
Chiar dacă vedeta a negat, adesea, că nu are nicio operație estetică, medicii i-au analizat trăsăturile și au observat mici intervenții. Cu toate acestea, Cristina Ich le-a închis gurile răutăcioșilor, postând fotografii cu ea de când era mică.
Cum arăta Cristina Ich înainte de operații: Iată ce spun medicii
Cristina Ich este una dintre cele mai frumoase femei din România. Dar, pe cât este de frumoasă, pe atât este de controversată. Ea a fost acuzată de multe ori că ar fi apelat la ajutorul medicilor, pentru a-și accentua trăsăturile.
Chiar și așa, superba brunetă a negat întotdeauna aceste afirmații. Ba mai mult, le-a arătat fanilor poze, de când era mică, pentru a sublinia că trăsăturile ei sunt naturale.
Însă, în anul 2018, medicul estetician, Adina Alberts a analizat trăsăturile Cristinei într-un interviu pentru Viva. Atunci, medicul a declarat că Ich a apelat la augmentarea buzelor, afirmație aspru atacată de vedetă. De asemenea, frumoasa șatenă ar fi suferit intervenții de definire a maxilarului și augmentare a pomețiilor, iar după proceduri ar fi postat și imagini pe conturile personale de socializare, potrivit Verdict.ro.
Partenera lui Alex Pițurcă, alături de care are un băiețel, este mereu în contact cu fanii ei pe rețele sociale, povestind despre stilul de viață și despre rutina ei de îngrijire. Fiindcă buzele ei pline au fost mereu puse sub semnul întrebării, vedeta a decis să le arate tuturor că așa erau și atunci când era doar un copil.
Cine este Cristina Ich?
Cristina Ich este extrem de îndrăgită pe rețelele sociale. A devenit cunoscută datorită colaborării cu Bromania în filmulețele hazlii, fiind apoi observată de italieni. A fost selectată pentru emisiunea „Ballando con le stele”, format asemănător emisiunii „Dansez pentru tine”.
Acum un an, frumoasa șatenă a primit titlul de cel mai bun influencer din România.
În ceea ce privește viața amoroasă, Cristina Ich a avut o relație cu sportivul Luca Dabah. Din nefericire, din anul 2017, viața i-a determinat să meargă pe căi separate. Iată ce a declarat vedeta atunci:
„Indiferent de ceea ce s-a întâmplat între noi și chiar dacă nu mai suntem împreună, vreau să știe toată lumea că te iubesc, te-am iubit și te voi iubi mereu…. și nu există explicație. Da, am greșit și îmi asum…”, a spus Cristina Ich.
Gurile rele spun că frumusețea acesteia este rezultatul operațiilor estetice, dar Cristina Ich le-a arătat o fotografie, de pe vremea când avea 16 ani.
„Ştiţi când o să se vadă frumuseţea naturală? Când o să faceţi copii. Şi dacă copilul nu seamănă cu voi şi vă întrebaţi vai de unde o fi ieşit, de la aia operată.
Mai ţineţi minte cazul acela în care ăla a dat-o în judecată pe aia că i-a ieşit copilul urât? El nu s-a prins că ea era toată operată. Mai sunt şi cazuri în care fetele erau frumuşele dar s-au desfigurat pentru că ele voiau perfecţiunea”, consemna Cristina Ich la un moment dat pe Instagram.
[ad_2]