duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocialSprijin pentru educație prin platforme de meditații gratuite: „Ce nu am primit...

Sprijin pentru educație prin platforme de meditații gratuite: „Ce nu am primit noi oferim la alții!” – GALERIE FOTO

[ad_1]

Mai mulți tineri pasionați de informatică au creat niște platforme unde elevii se înscriu la meditații! Copiii ieșeni, fără posibilități, au beneficiat de o pregătire suplimentară gratis. Aceștia s-au străduit să ajute un număr cât mai mare de elevi sărmani care nu își permit să plătească un profesor!

Alex Băraru este un tânăr în vârstă de 22 ani, născut în Iași, și care este pasionat de informatică. Acesta își dorește să ajute cât mai mulți elevi. Acesta susține că își dorește să facă o schimbare în rândul tinerilor și consideră că accesul la cât mai multe informații contribuie în formarea unei persoane încă de la vârste fragede. Deși acesta își petrece foarte mult timp lucrând la aceste platforme, el nu își asigură niciun venit.

„Am intrat pe site-ul lor și am găsit un profesor de meditație. Am făcut deja câteva ședințe și mi se pare că am făcut cea mai bună alegere”, declară pentru reporterii BZI Antonio Radu, unul dintre elevii ieșeni.

Care sunt platformele pentru meditații și cine oferă sprijin pentru educație

Tânărul pasionat de informatică Alex Băraru a precizat pentru reporterii BZI că împreună cu colegii săi, Paul Colță și Anastasia Susciuc, a reușit să creeze un program dedicat elevilor care nu își permit să plătească un profesor pentru a face pregătire. Aceștia consideră că pandemia a afectat mulți elevi, iar persoanele cele mai afectate sunt fără posibilitate financiară, pentru că accesul la informație de acasă a fost mai puțin posibil.

„Am lansat programul «Meditații pentru toți» pentru că ne dorim să ajutăm, câțiva dintre elevii care nu vor să renunțe la visul lor, dar care nu își permit un profesor meditator”, spune Diana Stancu, unul dintre fondatorii platformei.

Tinerii spun că au existat multe inițiative de profesori voluntari, însă ei au observat că profesorii nu oferă aceeași calitate a predării când nu sunt plătiți. Prin programul pe care ei l-au lansat, profesorii care oferă meditații elevilor nevoiași sunt plătiți la prețul pe care aceștia îl cer.

„Au existat multe inițiative de predat voluntar, dar am observat că profesorii nu sunt la fel de motivați să predea calitativ, dacă nu sunt plătiți”, subliniază Adrian Costea.

Ajută elevii fără a crea un profit din activitate

De meditații gratis pot beneficia toți elevii care nu au o situație financiară prea bună. Locurile sunt limitate, deoarece aceștia susțin meditațiile care sunt predate de către un profesor pentru un singur elev. Ei au reușit prin acest program să ajute mii de elevi cu un potențial foarte mare.

„Am lansat programul de ajutor pentru cei ce nu își permit meditațiile. Acolo s-au înscris elevi sau studenți cu potențial, însă nu își permiteau un profesor meditator din cauza stării financiare precare”, a adăugat fondatorul platformei InfoNow.ro, Alex Băraru

Prin intermediul proiectului, aceștia și-au dorit să sprijine elevii pentru a-și găsi un profesor meditator potrivit caracterului lor. În general site-urile de anunțuri sunt pline de profesori și e greu să alegi pe cineva care să se muleze pe stilul fiecăruia, astfel încât elevii să învețe cu drag.

Paul Colța ne precizează că sunt foarte mulți elevi neserioși, deoarece nu își doresc să învețe, ci să fie instruiți să copieze. Dar, prin intermediul acestei platforme, ei reușesc să evite aceste situații.

„Nu găseam elevi serioși, mulți încercând de fapt să le rezolv temele, să le instalez windows-ul sau să îi învăț să copieze”, relatează Paul Colța, profesorul și fondatorul platformei InfoNow.ro.

Tinerii sunt foarte implicați în această activitatea, pentru că lor le place să ajute și să susțină toți tinerii. Ei își doresc să contribuie la îndeplinirea viselor lor în orice mod posibil, oferă sprijin pentru educație și nu sunt influențați de lipsa veniturilor din această muncă.

„Nu avem un venit din asta. Absolut niciun fondator nu este plătit, funcționăm la nivel de ONG, cu statut de SRL. Am vrut să facem totul legal și corect doar pentru hobby. Banii primiți din partea părinților ca donații au fost reinvestiți în platformă. Mai mult, am mai pus bani de la noi și am făcut credit pentru a ne duce visul la bun sfârșit. Ne dorim să dăruim altora ceea ce noi nu am primit!”, mărturisește Alex.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments