[ad_1]
Rețeta de foi cu miere de albine este folosită frecvent în prepararea prăjiturii Albinița (sau Dulcineea, așa cum preferă unii să o numească acum). Indiferent de denumirea acesteia, pentru unii dintre noi, aceste prăjituri ne trezesc nostalgii deoarece sunt preparate mai ales în preajma sărbătorilor de către părinți sau bunici.
Ca ingrediente, vom avea nevoie de 250 grame de zahăr tos (sau așa cum este cel mai bine cunoscut, zahăr alb) care este cel mai rafinat dintre toate tipurile de zahăr. Pentru ca prăjitura să fie în armonie, următorul pas este să cumpărăm făina de tip 000, de asemenea, cea mai fină și rafinată. Va fi nevoie de aproximativ 200 grame de miere de albine.
Puteți alege orice fel de miere preferați, însă vă recomand să o folosiți pe cea de salcâm. Aceasta este parfumată și are dozajul perfect de dulce: nici prea mult, nici prea puțin. Vom mai avea nevoie de 1 praf de sare, 1 plic de zahăr vanilat, 1 lingură de bicarbonat de sodiu, 120 de grame de unt (cu mai multă grăsime), aproximativ 70 ml de lapte și 2 ouă (recomand ouăle de țară pentru un aluat cât mai pufos). Cine dorește, pentru gust, mai poate adăuga puțină coajă rasă de portocală.
Foi cu miere de albine: Mod de preparare
Deși bunicii noștri puneau totul „după ochi” și prăjitura ieșea perfect, este indicat, totuși, să cântărim ingredientele înainte să începem să gătim. După ce punem într-o cratiță zahărul, mierea, untul și praful de sare așteptăm să se îmbine totul până se topește foarte bine și zahărul.
Când acest amestec se răcește, punem ouăle și vom turna coaja rasă de portocală pentru gust. Începem să amestecăm bine (cu telul pentru persoanele tradiționaliste și nostalgice sau cu mixerul pentru ușurintă și eficacitate) și turnăm ușor și treptat făina, apoi bicarbonatul.
Turnăm treptat și laptele, până când aluatul este omogen și are forma și textura dorită. Cel mai bine este ca aluatul să fie lăsat la rece aproximativ 10-15 minute.
Următorul pas este să tăiem aluatul în părți egale și să îl întindem cât dimensiunea tăvii. Este important ca acesta să fie împărțit corect proporțional, la fel de gros pe toată lungimea sa pentru ca blatul să fie perfect. Cu ajutorul făcălețului, rulăm foaia cu miere de albine și o punem în tava deja unsă cu ulei și pe care am presărat puțină făină.
Ponturi pentru un aluat fără bule
Pentru a nu forma diferite bule, aluatul trebuie înțepat din loc în loc cu furculița, iar acest lucru poate fi transformat într-un prilej de joacă pentru copii dornici de a fi implicați. Fiecare foaie trebuie lăsată la copt aproximativ 5-8 minute la cuptorul preîncălzit la 180˚C – 200˚C.
În această etapă, mirosul de sărbători și copilărie deja umple bucătăria datorită porției de miere de salcâm (așa cum v-am sugerat) și a bucățelelor de portocală rasă.
Tavele cu foi cu miere de albină trebuie lăsate la răcit. Le putem pune unele peste altele, separate de foi de copt și acoperite tot cu ajutorul acestora. Timp de două săptămâni este recomandat să fie lăsate să respire pentru a obține o prăjitură Albinița cât mai gustoasă.
Rețeta de foi cu miere de albine este cea mai bună alegere pentru preparatele de sărbători, atunci când aducem toată familia împreună!
[ad_2]