luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSocialWeekend-ul de Artă și Antichități aduce atmosfera vintage în Palas

Weekend-ul de Artă și Antichități aduce atmosfera vintage în Palas

[ad_1]

Un târg al amintirilor, unde timpul a înnobilat obiecte unicat, iar poveștile de demult se aud domol și unde muzica jazz răsună din pick-up-uri, te așteaptă la Palas. Weekendul de Artă și Antichități reunește și în acest final de lună pasionații de istorie în Atrium. Parcul Palas și Esplanada Teatrului Luceafărul vor găzdui o serie de evenimente efervescente, dedicate copiilor și tinerilor.

În perioada 29 aprilie – 1 mai 2022, în Palas are loc Weekend-ul de Artă și Antichități, iar colecționarii te așteaptă cu o varietate de produse speciale, ale căror povești te vor fascina. Piesele cu patina timpului au aprins în oameni dorința de a afla mai multe despre vremurile de mult apuse, iar colecționarii de amintiri din Atrium sunt pregătiți să împărtășească istoriile obiectelor pe care le expun în acest weekend.

Fie că ești interesat de un pick-up din care răsună o piesă cântată de Frank Sinatra sau ai pus ochii pe o lampă mozaic lucrată manual ori pe o statuetă ce îți amintește de copilărie, la Weekend-ul de Artă și Antichități din Palas ai ocazia să dai viață casei tale cu ele. În același timp, poți să alegi unul dintre accesoriile de la târgul de antichități pentru o ținută ieșită din tipare. O broșă supradimensionată, cercei cu diferite forme și culori, inele din argint ori cu pietre prețioase, ceasuri, brățări, coliere sau seturi sunt câteva dintre accesoriile din care poți alege.

Vineri, 29 aprilie, Esplanada Teatrului Luceafărul va fi cuprinsă de vibe-ul tinerilor de la Quasar Dance, care vor avea mai multe demonstrații, în intervalul orar 16.00 – 20.00. Parcul Palas va fi și el animat de un spectacol de balet, dar și o prezentare de modă pentru copii, organizate de Rose Cotton Boutique, duminică, 1 mai, de la ora 16.00, iar de la ora 11.00 va avea loc un atelier de balet pentru cei mici.

În caz de vreme nefavorabilă, evenimentele vor fi reprogramate, iar mai multe informații vor fi postate pe pagina de Facebook Palas!

 

 

 

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments