[ad_1]
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat astăzi, 4 mai, că două noi subvariante de Omicron, a căror virulență nu a fost încă determinată și se află la originea noului val al pandemiei de COVID-19 din Africa de Sud.
Două noi subvariante de Omicron, a căror virulenţă nu a fost încă determinată, se află la originea noului val al pandemiei de COVID-19 din Africa de Sud, a anunţat astăzi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
„Oamenii de ştiinţă sud-africani care au identificat Omicron la sfârşitul anului trecut au semnalat în prezent alte două subvariante de Omicron, BA.4 şi BA.5, ca fiind la originea creşterii cazurilor în Africa de Sud”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă.
Încă nu se știe dacă aceste subvariante pot provoca forme severe ale bolii
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a transmis că este devreme să ştim dacă aceste noi subvariante pot provoca forme mai severe ale bolii decât alte subvariante de Omicron, însă primele date sugerează că vaccinul continuă să ofere o bună protecţie împotriva formelor severe de COVID-19 şi reduce riscul de deces.
„Cea mai bună modalitate de a proteja populaţia rămâne vaccinarea, precum şi măsurile sociale şi de sănătate publică care şi-au dovedit eficacitatea”, a mai spus şeful OMS.
Au fost înregistrate peste 6,2 milioane de decese de la începutul pandemiei
OMS a înregistrat peste 6,2 milioane de decese la nivel mondial de la începutul pandemiei. Mulţi consideră, însă, că cifrele reale sunt mult mai mari.
„La nivel global, numărul de cazuri şi de decese cauzate de COVID-19 continuă să scadă, decesele săptămânale raportate sunt la cel mai scăzut nivel din martie 2020”, a mai spus şeful OMS.
Cu toate acestea, la nivel regional, OMS a constatat o creştere a cazurilor pe continentele african şi american, determinată de subvariantele Omicron.
[ad_2]