luni, noiembrie 25, 2024
AcasăCulinarCremă de vanilie de post – Cum se prepară cel mai delicios...

Cremă de vanilie de post – Cum se prepară cel mai delicios desert

[ad_1]

Crema de vanilie de post este ideală pentru zilele în care vă doriți ceva dulce. Umplutura poate fi folosită la majoritatea prăjiturilor, având o consistență ca cea a unei budinci. De asemenea, o puteți utiliza la tortul de lămâie sau la minitartele cu fructe.

Postul poate fi o perioadă grea pentru persoanele ce adoră deserturile, majoritatea fiind făcute din lapte și ouă. Cu toate acestea, pofticioșii ce nu se pot abține de la dulce pot opta pentru aceste rețete de prăjituri delicioase.

Cremă de vanilie de post – rețetă pentru orice prăjitură

Dacă vă doriți o cremă de vanilie ușor de preparat pe care o puteți folosi la mai multe prăjituri, această rețetă este ideală. Se prepară în 10 minute și poate fi servită și simplă alături de fructe. Pentru gătirea rețetei aveți nevoie doar de câteva ingrediente precum 400 mililitri de lapte de soia, 50 grame de făină de orez, 6 linguri de sirop de arțar și un praf de turmeric. Veți avea nevoie de un bol în care amestecați ingredientele menționate. Ulterior, când compoziția este omogenizată, adăugați un praf de sare, apoi o puneți într-o tigaie pe foc. Crema se amestecă continuu până ce are consistența unei budinci. 

De reținut este faptul că focul trebuie să fie mic pentru a nu arde crema. La final, se va mai amesteca încă două minute, apoi se adaugă o esență de vanilie. Crema se va turna într-un castron și se va acoperi cu o folie, după care se lasă la răcit. Ulterior se poate păstra la frigider și poate fi folosită la diferite torturi, tarte sau gogoși. Din ingredientele menționate veți obține 2 porții de cremă.

Tort de post cu lămâie și vanilie, gata într-o oră

O prăjitură cu cremă de vanilie pe care o puteți găti chiar și în timpul postului este tortul cu lămâie și cremă de vanilie. Mai întâi vă veți ocupa de prepararea blatului. Pentru acesta aveți nevoie de o cană de făină, jumătate de cană de zahăr și de lapte de soia, o esență de vanilie, o linguriță praf de copt, coaja rasă de la o lămâie, cinci linguri de fructe deshidratate și un sfert de cană de ulei. Într-un bol veți pune mai întâi laptele împreună cu uleiul, esența de vanilie și coaja rasă de lămâie. Se amestecă cu un mixer sau un tel, apoi se adaugă zahărul, praful de copt și făina treptat. 

Trebuie să aveți grijă ca pe măsură ce puneți făină, să mixați bine compoziția pentru a nu rămâne cocoloașe. La final se vor adăuga fructele deshidratate. Pentru un gust mai acrișor puteți opta pentru afine și merișoare. Aluatul se va turna într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se va lăsa la cuptor timp de 25 minute la 180 grade. Acesta trebuie să fie preîncălzit. Crema se va prepara după rețeta de mai sus. După ce blatul s-a răcit, se va pune compoziția ținută puțin la frigider. Se va nivela uniform cu cremă, apoi se pot presăra fulgi de cocos sau ciocolată neagră. 

Minitarte de post cu fructe

Pe lângă tortul delicios cu aromă de lămâie, mai puteți folosi crema de vanilie de post la minitartele cu fructe. Pentru prepararea acestora veți avea nevoie de câteva ingrediente și forme pentru tarte. Veți începe prin a cerne 160 grame de făină pe care o veți amesteca cu un pic de sare, o jumătate de plic de praf de copt, 50 mililitri ulei și 60 mililitri apă caldă. Aluatul se va frământa preț de câteva minute, apoi se va întinde pe masa presărată în prealabil cu făină. 

Ulterior, se va tăia în bucăți și se va așeza în formele pentru tarte. Acestea se vor lăsă în cuptorul preîncălzit timp de 10-12 minute. La final, aluatul va trebui să capete o culoare aurie. Tartele vor fi lăsate la răcit, apoi vor fi umplute cu crema de vanilie. Deasupra acesteia se pot adăuga fructe precum căpșuni, afine, merișoare sau kiwi.

Fiind versatilă, crema de vanilie de post poate fi utilizată la numeroase deserturi. Aceasta se prepară rapid, în doar 10 minute și poate fi servită și simplă.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments