vineri, decembrie 20, 2024
AcasăCulinarMâncare chinezească, rețete ce te vor face să te îndrăgostești de bucătăria...

Mâncare chinezească, rețete ce te vor face să te îndrăgostești de bucătăria asiatică

[ad_1]

Deși par dificile, rețetele de mâncare chinezească sunt ușor de făcut și nu vă răpesc prea mult timp. Acestea pot înlocui mâncarea de prânz sau cină cu succes. Rețeta de Pui Shanghai și cea de Noodles cu pui și legume sunt gata în 40 minute, iar ingredientele pe care trebuie să le folosiți le puteți găsi la orice magazin.

Multe persoane se feresc de prepararea rețetelor chinezești din cauza faptului că pot părea complicat de gătit. De aceea mulți oameni tind să comande, însă adevărul este că poți obține aceleeași rețete delicioase și gustoase acasă.

Mâncare chinezească, rețetă de Pui Shanghai

Rețeta de pui Shanghai este una din cele mai apreciate preparate de tip fast-food din China. Poate fi preparată oricând, iar din ingredientele următoare veți obține patru porții. Pentru a găti această mâncare veți avea nevoie de un piept de pui pe care îl veți spăla și tăia fâșii. Ulterior, într-un bol se vor adăuga 6 lingurițe de sos de soia, 3 ouă bătute, 2 lingurițe de muștar, 100 grame amidon de porumb și patru lingurițe de făină albă. Sosul obținut se condimentează cu sare și piper după gust, apoi se amestecă până ce este omogenizat. Într-un alt bol se vor pune o ceașcă de semințe de susan. Puiul tăiat fâșii se va trece prin sosul obținut, apoi prin susan. 

Ulterior se vor pune la prăjit într-o tigaie cu ulei încins. Să aveți în vedere că trebuie să fie suficient ulei pentru ca puiul să se poată prăji bine. De asemenea, focul trebuie să fie mediu. În cazul în care acesta va fi prea mare riscați să ardeți carnea, iar la mijloc să rămână crudă. Pentru ca puiul să fie prăjit bine va trebui întors pe ambele părți. La final îl veți scoate pe un șervețel absorbant pentru a elimina uleiul în exces. Mâncarea cu piept de pui poate fi servită alături de salată de varză, noodles, orez sau cartofi prăjiți.

Noodles cu pui și legume, un prânz rapid și simplu

Un alt preparat din bucătăria chinezească pe care trebuie să îl încercați este rețeta de Noodles cu pui și legume. Acesta este gata în 40 minute și puteți obține patru porții din cantitatea de ingrediente pe care le folosiți. Pentru început va trebui să lăsați la marinat 600 grame de pui tăiat bucățele în 6 linguri de sos de soia, o lingură de amidon de porumb, una de vin de orez și o jumătate de linguriță de sare. Acesta se va lăsa timp de 30 minute în frigider acoperit cu o folie alimentară. Cât timp așteptați puteți pregăti legumele. 

Se vor tăia felii, în bucăți mai mari un morcov, 5 ciuperci, un ardei gras galben și patru bucățele de broccoli. Alături de acestea se vor toca și patru căței de usturoi și două fire de ceapă verde. După ce se scoate puiul de la rece se va pune într-o tigaie cu două linguri de ulei de floarea soarelui încins. Se va găti timp de 10 minute, amestecându-l continuu, apoi se vor adăuga ceapa și usturoiul tocat și se vor lăsa timp de un minut. Ulterior se vor pune și legumele și se vor lăsa la foc mare timp de 4 minute. În timpul acesta puteți pune un pachet de noodles de 300 grame la fiert conform instrucțiunilor de pe pachet. După ce sunt gata, îl veți adăuga peste puiul cu legume împreună cu două linguri de susan și soia. Preparatul este gata și îl puteți servi imediat.

Rețetele de mâncare chinezească sunt un deliciu pentru persoanele ce îndrăgesc bucătăria asiatică. Tot din această categorie, puteți încerca și ideile de mâncare gătită chinezească.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments