[ad_1]
Nervi întinși la maximum pentru sute de turiști din vestul țării, care se întorceau din vacanță din Antalya. Aeronava care trebuia să îi aducă în țară a avut o întârziere de 20 de ore.
În tot acest timp, o fetiță de zece luni a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a făcut febră.
Avionul aparține unei companii turcești și urma să plece la opt dimineața din Antalya, cu destinația Timișoara. A decolat, însă cu aproape patru ore întârziere, iar după o oră de zbor, avionul s-a întors pe aeroportul turcesc.
Mărturiile pasagerilor care au așteptat nu mai puțin de 20 de ore ca să revină din vacanță
Copiii au dormit pe scaune înveliți cu prosoapele din vacanță, în așteptarea avionului care ar trebuit să-i aducă din Antalya la Timișoara. În total, 200 de pasageri ar fi trebuit să se urce în cursa charter. După câteva ore de întârziere au decolat, dar după o ora de zbor, timp în care pasagerii spun că au văzut un lichid negru care se scurgea de la motor, avionul a revenit pe același aeroport.
Pasageră: „Noi când ne-am dat jos din avion se simțea un miros puternic de ars, curgea ceva negru de la motor și au venit o grămadă de echipaje în jurul avionului”.
Alți 200 de pasageri au pierdut o noapte de cazare din cauza timpilor de așteptare
Pe aeroportul din Timișoara, alți 200 de pasageri așteptau să plece în vacanță cu aceeași aeronavă. Au avut întârziere 16 ore și au pierdut o noapte de cazare.
Nelu Balaș a plătit 1000 de euro pentru sejur într-un hotel de cinci stele din Antalya. S-a interesat dacă poate obține despăgubiri. Compania care a operat zborul este una turcească și cum întâmplarea a avut loc pe un aeroport din afara Uniunii Europene, nu va primi nimic.
Nelu Balaș, pasager: „Această societate nu va plăti un leu despăgubire, pentru că aeronavele care pleacă dintr-o societate care îi situată în afara UE nu are responsabilitatea de a achita despăgubiri”.
Nici compania aeriană și nici tur operatorul cursei charter nu au oferit un punct de vedere până la această oră.
[ad_2]