[ad_1]
Importantă universitate din Iași, cea Tehnică, partener într-un consorțiu european care urmărește îmbunătățirea capacității de angajare a studenților doctoranzi. Instituția a câştigat un nou proiect în cadrul Horizon Europe – WIDERA, în calitate de partener într-un consorţiu format din șapte instituții de învățământ superior din șase țări, precum și o rețea universitară din a șaptea țară.
În DocTalent4EU, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” (TUIASI), partener într-un consorțiu european care urmărește îmbunătățirea capacității de angajare a studenţilor doctoranzi. Instituția a câştigat un nou proiect în cadrul Horizon Europe – WIDERA, în calitate de partener într-un consorţiu format din șapte instituții de învățământ superior din șase țări, precum și o rețea universitară (EUF) din a șaptea țară. Proiectul va dezvolta acreditări digitale sub marca europeană „DocTalent4EU credentials”, licențiate sub CC-BY-NC, pentru a permite recunoașterea pe scară largă a abilităților și competențelor transferabile pe care le-au obținut studenţii doctoranzi şi cercetătorii la început de carieră (ECR), cu referire la clasificarea ESCO.
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, parte dintr-un valoros consorțiu academic european. Sunt vizați toți studenții
ESCO este o clasificare multilingvă a aptitudinilor, competențelor, calificărilor și ocupațiilor create de Comisia Europeană pentru a îmbunătăți furnizarea de informații privind cererea de competențe pe piața muncii. Acesta este conceput pentru a ajuta indivizii, angajatorii, universitățile și furnizorii de formare, oferindu-le informații actualizate și standardizate despre competențe. Pentru a asigura conformitatea cu standarde înalte și asigurarea calității, acreditările DocTalent4EU vor fi create și eliberate sub îndrumarea unui Comitet științific, format din șapte reprezentanți ai sectorului academic, directori CSUD sau de școli doctorale pentru fiecare partener academic din consorțiu, precum și șapte reprezentanți ai sectorului non-academic, dintre companiile partenere. Acest comitet științific va evalua acordarea acreditărilor DocTalent4EU candidaților doctoranzi care doresc să-și vadă abilitățile transferabile, dobândite și recunoscute oficial.
Proiectul va dezvolta, de asemenea, un nou prototip, bazat pe învățarea automată, pentru a sprijini ESCO în actualizarea continuă și estimarea celor mai solicitate competențe pe piața muncii
Consorțiul va adopta o abordare multi-actor care implică părți interesate non-universitare, precum autoritățile publice, mediul industrial sau de afacerile, pentru a îmbunătăți formarea de competențe transferabile și pentru a dezvolta centre locale de management al talentelor. Proiectul va dezvolta, de asemenea, un nou prototip, bazat pe învățarea automată, pentru a sprijini ESCO în actualizarea continuă și estimarea celor mai solicitate competențe pe piața muncii, în funcție de competențele așteptate din colecțiile de oferte de locuri de muncă.
„Scopul general al proiectului este de a îmbunătăți capacitatea de angajare a studenţilor doctoranzi, printr-un sistem de recunoaștere puternic, vizibil și inovator a celor mai solicitate competențe transferabile, «bazându-se pe cadrul ESCO» pe care cercetătorii, la începutul carierei (ECR), le dobândesc sau le vor dobândi prin intermediul activităților de pregătire și cercetare doctorală”, a declarat prof. univ. dr. habil. ing. Alina Adriana Minea, director al Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD) TUIASI.
[ad_2]