[ad_1]
Fiul lui Nea Mărin s-a stins din viață la o vârstă fragedă. Vedeta a trecut prin clipe teribile și a crezut că nu își va mai putea reveni niciodată din acea suferință. Antrenorul are și două fiice, una dintre ele călcându-i pe urme și devenind profesoară de dans.
Cu toate că este mereu surprins cu zâmbetul pe buze și cu o bună dispoziție, acesta suferă de niște probleme de sănătate. Se pare că vedeta nu poate consuma carne de porc deoarece ficatul său nu elimină grăsimile.
Fiul lui Nea Mărin a murit la o vârstă fragedă!
Nea Mărin este una dintre cele mai apreciate vedete de pe micile ecrane. Acesta este celebru pentru emisiunea „Poftiți pe la noi”. Cu o carieră impresionată și o familie extrem de iubitoare, bărbatul este cu adevărat împlinit. Din păcate, antrenorul a trecut și prin clipe mai puțin plăcute. Nea Mărin și-a pierdut fiul la o vârstă mult prea fragedă, iar acest lucru l-a răpus. Bărbatul a crezut că nu își va mai reveni niciodată din suferință.
„Am avut un băiat, dar a plecat… repede. Am crezut că s-a terminat lumea”, a declarat Marin Barbu.
Acesta are o relație specială cu Liviu Vârciu, pe care îl consideră băiatul său. Vedeta mai are două fiice, Dana și Larisa, de care este tare mândru. Acestea sunt comorile sale, iar mezina familiei i-a călcat pe urme devenind profesoară de dansuri populare. Cu toate că a fost pasionată de dans, fiica cea mai mică a antrenorului a absolvit și Academia de Studii Economice din București. Familia lui Nea Mărin are o tradiție, în fiecare duminică iau masa împreună.
„Mesele la noi în familie sunt foarte importante. În general, duminica luăm masa împreună. Fetele ştiu când trebuie să fie masa gata pentru că tati face foarte frumos când îi este foame. Nimeni nu trebuie să stea în faţa lui, decât atunci când este gata”, a precizat Larisa, fiica antrenorului.
Vedeta se confruntă cu probleme de sănătate
Cu toate că este mereu plin de energie și cu zâmbetul pe buze, Marin Barbu are niște probleme de sănătate. În urmă cu ceva vreme, declara faptul că trebuie să meargă să-și facă niște analize pentru că nu se simte prea bine. Acesta dorea să facă câteva investigații la plămâni deoarece scuipa sânge. Mai mult de atât, se pare că antrenorul are câteva probleme și la ficat. Organul nu elimină grăsimile, afecțiunea fiind moștenită de la mama sa. De aceea, are un regim personalizat, cât mai scăzut în grăsimi și nu a mai consumat de 18 ani carne de porc.
„N-am avut nimic grav, moștenesc de la mama un ficat care nu elimină grăsimile și am probleme. Și-a făcut toată lumea griji, am primit multe telefoane am fost să îmi fac niște analize acum 20 de ani”, a mai adăugat bărbatul.
În vârstă de 64 ani, Nea Mărin are o energie cum nu ați mai văzut. Acesta se menține foarte bine și este mereu cu zâmbetul pe buze, făcându-i pe cei din jurul său să se simtă bine.
[ad_2]