Reprezentanții companiei Ryanair au anunțat că vor anula un număr de 420 de zboruri programate pentru ziua de vineri, 16 septembrie. Decizia vine după ce controlorii de trafic aerian din Franța au anunțat că vor intra în grevă. Astfel, prin suspendarea activității vor vi limitate survolările și se vor reduce la mai mult de jumătate serviciile programate de Air France pe distanțe scurte și medii.
Sindicatul francez de control aerian SNCTA și-a justificat decizia de a intra în grevă invocând nivelul ridicat al inflației și refuzul patronatelor de a da curs cererii de angajare a mai multor persoane. Greva controlorilor de trafic aerian din Franța este programată să se desfășoare pe parcursul a două zile, între 16 și 17 septembrie.
Autoritatea aeronautică DGAC din Franța a cerut, la începutul acestei săptămâni, companiilor aeriene să își reducă la jumătate programul de zboruri de vineri. Solicitarea a venit tocmai în contextul acestei greve, planificate dinainte, care va avea consecințe asupra traficului aerian.
Ryanair anulează mai multe zboruri
Oficialii companiei Ryanair au declarat că măsura de anulare a zborurilor îi va afecta, în principal, de călătorii care aveau ca destinație aeroporturi din orașele franceze. Un număr de 80.000 de pasageri vor fi afectați de această măsură, urmând să-și amâne planurile de călătorie sau să-și caute miljloace alternative de transport.
Air France a declarat că va opera vineri doar 45% din zborurile sale pe distanțe scurte și medii.