miercuri, noiembrie 20, 2024
AcasăActualitateȘtirea zilei despre Gheorghe Dincă. Ce s-a aflat din închisoare despre monstrul...

Știrea zilei despre Gheorghe Dincă. Ce s-a aflat din închisoare despre monstrul din Caracal

[ad_1]

Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare și obligat să plătească 700.000 de euro daune pentru omor în cazul Caracal. Acesta susține, insă, că a fost condamnat pe nedrept și a cerut apel, dar scrisoarea trimisă judecătorilor este una cu totul inedită, cu un mesaj dur.

Ce scrie Gheorghe Dincă în scrisoare

Gheorghe Dincă a făcut apel la la sentința Tribunalului Olt, iar cererea i-a fost admisă, procesul urmând să înceapă pe 31 ianuarie. Cel numit „Monstrul din Caracal” a transmis judecătorilor o cerere de apel de 50 de de pagini scrise de mână.

Dar cel mai surprinzător lucru este că textul lui Gheorghe Dincă pentru judecătorii de la Curtea de Apel Craiova este, de fapt, un șir lung de blesteme la adresa celor care l-au trimis în spatele gratiilor pentru uciderea celor două fete, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, și despre care susține că l-au obligat să-și asume fapte pe care nu le-a comis și de aceea vor suferi timp de mai multe generații.

„Eu le urez tuturor celor care au contribuit, voit prin interpuși, celor care au ascuns adevărul în favoarea acuzării să aibă ei, copiii lor, părinții lor, frații lor, nepoții, rudele, toți cei dragi lor, să aibă parte timp de trei generații de boli, accidente, morbidități, să rămână legume la pat, să aibă coșmaruri de groază. (…) Să facă diabet, cheltuindu-și toți banii din salariu sau din pensie pe medicamente, fără să se vindece. Să mă strige pe mine tot timpul pentru a le cere apă să le dau de băut”, a scris Gheorghe Dincă în apelul adresat judecătorilor, potrivit Kanal D.

„Să fie pedepsiți în următoarele 30-83 de zile”

Gheorghe Dincă merge mai departe și amenință că va face o listă cu toți cei care l-au trimis în închisoare pentru 30 de ani în cazul Caracal și se va ruga ca aceștia si pedepsiți de Divinitate.

„Toți cei care, direct sau indirect, au o contribuție la acuzarea mea fără a menționa acele probe științifice doveditoare în favoarea mea, să aibă parte de tot ce eu l-am rugat pe Dumnezeu și pe Isus, să fie pedepsiți în următoarele 30-83 de zile, începând de azi, 30-09-2022”, a mia scris Monstrul din Caracal.

Gheorge Dincă a mai spus în scrisoare că a fost bătut de către trupele SAS cu bocancii, timp de 2 ore și 45 de minute, dar și că a fost „torturat, maltratat fizic și psihic”, pentru a recunoaște faptele de care este acuzat pe nedrept.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments