[ad_1]
Stăteam în curte, admiram copacii înfloriți și ziua superbă, cu o ușoară strîngere de inimă că în curînd trebuie să plecăm din acest colț de rai. Florentina lîngă mine. Fetele, pe terasă, la lecții. Florentina, cu privirea mai ageră, vede mișcînd pe uliță. Strigătul a fost scurt și urgent: “Popa cu botezu’!”
Fraților, am țîșnit cum numai căprioarele țîșnesc spre adăpostul codrului. Ca atunci cînd fug oamenii speriați în cetate, că strigă straja că dau tătarii. Ca căprioarele am țîșnit, dragilor.
Aveam și de ce. Flo era în pijama. Eu, să-mi iertați detaliile grafice necesare pentru expresivitatea narativă, fix în chiloți și desculț prin iarba moale. Plus că toată casa era vraiște. Aveam paturile nefăcute. Lucruri peste tot. Groaznic. Oribil. Dezastru.
Am țîșnit. Cei de la olimpiadă, de la 100 metri garduri, sînt mici copii, bieți nevolnici pe lîngă noi. Ca un cîrd de gîște speriate ne-am repezit în casă. În cîteva secunde eram toți patru la ușă, în chirăituri vesele: “Vine popa cu botezul! Repede! Aranjați! Ascundeți! Strîngeți! Ordonați!”.
Am aranjat în casă ca la alarma cu bombă atomică. Trei secunde. Cinci secunde. Șapte secunde. Gata! Bulendrele ascunse! Patul e făcut!
Aidăcapumeu! Unde-mi sînt pantalonii??? Nevastă, de ce am pantalonii rupți în cur???
Dezastru complet. Primul gînd: să-mi trag repede pantalonii scurți pe mine. Nu, nu pantalonii scurți! Nu poți să-l primești pe popa cu botezu în pantaloni scurți, ereticule!
Am găsit repede o pereche de pantaloni de trening. I-am pus pe mine. Mi-am pus și tricoul cu Batman, care mă apără de dușmani. Am ieșit victorios în curte. Acuma părintele poate să vină: sîntem pregătiți.
Hristos a înviat, pufoșii mei dragi! A venit părintele, a dat cu busuioc, i-am pupat mîna, am băut o cafea cu dînsul, am stat de vorbă, ca niște oameni mari și deosebiți ce sîntem. A fost fain. De-abia pe urmă mi-am dat seama că aveam tricoul cu Batman pe mine.
What a day. What a glorious day…
[ad_2]
