[ad_1]
Serviciul meteorologic australian a anunţat duminică faptul că inundaţiile fără precedent produse în zona de nord-vest a Australiei au dus la izolarea a numeroase comunităţi, transmite Reuters.
Starea de urgenţă la Kimberley – o zonă din statul Australia de Vest ce are aproape dimensiunea Californiei – a fost declanşată săptămâna trecută de ciclonul tropical Ellie, care a adus precipitaţii abundente.
Oraşul Fitzroy Crossing, o comunitate cu aproximativ 1.300 de locuitori, se numără printre localităţile cele mai afectate unde a fost necesar transportul de alimente şi apă pe calea aerului.
Cantitatea de precipitaţii este în scădere, duminică, conform unui anunţ făcut de Biroul de Meteorologie, în condiţiile în care furtuna se deplasează spre est, în Teritoriul de Nord. Numeroase drumuri sunt impracticabile şi foarte multe comunităţi sunt acum izolate, conform informaţiilor de pe site-ul serviciului meteorologic australian.
Apele râului Fitzroy au ajuns, miercuri, la cota de 15,81 metri în zona Fitzroy Crossing, doborând recordul de 13,95 metri înregistrat în 2002.
Premierul Anthony Albanese a descris sâmbătă inundaţiile drept ‘devastatoare’ şi a promis ajutor pentru comunităţile afectate.
Aparate de zbor ale Australian Defence Force (ADF) sunt folosite pentru ajutorul comunităţilor afectate de inundaţii, iar unii dintre localnici sunt salvaţi cu ajutorul unor elicoptere Chinook.
Inundații în Sydney. În unele zone nivelul apei a atins 1,5 metri
Vă readucem aminte că în iulie 2022, zone întinse din Sydney au fost sub ape, după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii severe, iar în unele cartiere apa a ajuns până la 1,5 metri. Serviciul pentru situaţii de urgenţă din statul New South Wales le-a recomandat rezidenţilor din mai multe zone din Sydney să îşi părăsească locuinţele deoarece ploile vor continua.
Numeroase străzi au fost inundate şi cel puţin 18 ordine de evacuare sunt în vigoare în vestul oraşului australian, o zonă afectată deja de inundaţii grave în luna martie.
Barajul Warragamba s-a umplut duminică dimineaţă şi apa din acest bazin de acumulare a început să se reverse peste marginea sa superioară. În Camden, o periferie din sud-vestul oraşului Sydney, în care trăiesc peste 100.000 de persoane, mai multe magazine şi o benzinărie au fost deja inundate.
Meteorologul Jonathan How a declarat pentru postul de televiziune ABC că în satul Menangle, aflat la 70 de kilometri sud-vest de metropola australiană, nivelul râului local a atins deja nivelul de 16,5 metri, apropiindu-se periculos de mult de maximul său istoric, 16,8 metri, care a fost înregistrat în aprilie 2022.
În martie, inundaţiile cauzate de furtuni puternice au devastat partea de vest a oraşului Sydney şi au provocat 20 de decese.
[ad_2]