[ad_1]
Unul din obiectivele legislației în domeniul educației trebuie să fie reducerea fenomenului de meditații care efectiv căpușează sistemul de învățământ, favorizează o economie gri, dacă nu neagră, conduce la segregare socială, discriminare si micșorarea dramatică a șanselor copiilor cu potențial, dar care provin din familii cu posibilități financiare reduse. Practic, fenomenul meditațiilor transformă sistemul de învățământ preuniversitar într-unul de tip feudal, cu toate consecințele de involuție socială care decurg de aici.
De aceea, dezaprob complet varianta actuală a Legilor Educației privind modalitatea de organizare a examenului de admitere la liceu!
Mai mult, vin în întâmpinarea reprezentanților elevilor, cadrelor didactice și părinților, cei care cunosc cel mai bine efectele dezastruoase ale acestei prevederi și consider că opinia lor trebuie să se facă auzită și ascultată. Din acest motiv, asigurându-i de similitudinea abordării, vreau să contribui și eu la diseminarea mesajului Consiliului Elevilor și Federației Naționale a Părinților EDUPART, pe care vi-l redau intergal mai jos. Și, odată cu invitația la consultări pe care le-am adresat-o, pentru a putea îmbunătăți împreună prin amendare proiectele Legilor Educației ce vor fi analizate și dezbătute în Parlament, îi asigur public de întreaga mea susținere instituțională.
Vasile Toma
Deputat al Județului Iași
Punctul de vedere al elevilor și părinților privind noua formă de organizare a examenului de admitere la liceu:
”În data de 27 februarie 2023, a fost prezentată o nouă formulă a examenului de admitere la liceu. Astfel, liceele care își doresc acest lucru pot să organizeze concurs de admitere pentru maxim 60% din numărul de locuri. Micșorarea procentului numărului locurilor ocupate prin concurs cu siguranță că nu rezolvă problemele pe care acest tip de admitere le aduce: încurajarea meditațiilor private, inechitate, limitarea accesului în învățământul liceal și nivel de stres ridicat pentru elevi de doar 13-14 ani. Proiectul de lege prezentat luni se află în fază finală, însă se poate observa că punctele de vedere referitoare la acest subiect ale celor două structuri reprezentative, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților, nu au fost luate în considerare de către Ministerul Educației.
Încă din vara anului 2022, odată cu lansarea în dezbatere publică a proiectului de lege a învățământului preuniversitar, a fost (re)introdus termenul de admitere diferențiată pentru colegiile naționale care își doresc acest lucru. Pe parcursul ultimelor luni, asupra acestei propuneri inițiale din pachetul legislativ, au fost aduse în spațiul public de către Ministerul Educației, numeroase modificări, precum perioada de susținere a acestei admiteri, modul în care vor fi redactate subiectele și modul general de organizare a întregului proces de admitere la liceu, inclusiv oferirea oportunității tuturor liceelor de a desfășura acest concurs. În acest sens, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților solicită eliminarea examenului de admitere la liceu, organizat ulterior examenului de Evaluare Națională, din proiectul de lege a învățământului preuniversitar. Promovarea meritocratiei în paralel cu valorile echitabile poate fi realizată prin sprijinirea financiară a centrelor de excelență constituite la nivel județean.
Totodată, Ministerul Educației trebuie să aibă în vedere și caracterul obligatoriu al învățământului liceal din România, motiv pentru care procesul de admitere ar trebui să fie unul unitar (repartizare computerizată), bazat pe standarde clare de evaluare, care să se desfășoare într-un mod non-competitiv. Admiterea la liceu, în forma în care este prevăzută în proiectul de lege, va aduce după sine o multitudine de probleme, precum diferențe între elevi, segregare școlară și o probabilitate crescută de repartizare inechitabilă în învățământul liceal. În contextul în care rata abandonului școlar este într-o continuă creștere, considerăm că aspectele care reprezintă un real interes sunt consilierea profesională constantă oferită elevilor de gimnaziu, în vederea asigurării alegerii adecvate a specializării pentru liceu. Admiterea la liceu încă ne lasă cu semne de întrebare cu privire la aplicabilitatea și consecințele reale ale sale, mai ales în contextul unei reforme în sistemul de educație, ce ar trebui să fie bazată pe principii, valori, evaluare standardizată, standarde clare de evaluare, incluziune și desegregare școlară.”
[ad_2]