duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăCancanGabriela Cristea, mai sinceră ca niciodată. Ce spune vedeta despre divorț

Gabriela Cristea, mai sinceră ca niciodată. Ce spune vedeta despre divorț

[ad_1]

Gabriela Cristea are acum o căsnicie fericită și o familie de care este foarte mândră, cu doi copii minunați. Înainte să ajungă în acest punct al vieții, în care să aibă tot ce și-ar fi putut dori o femeile familistă convinsă, a fost nevoită să treacă prin relații foarte dificile, care i-au adus multă suferință.

În urmă cu 11 ani, prezentatoarea TV a trecut și ea printr-un divorț, în urma relației cu Marcel Toader.

Gabriela Cristea și Marcel Toader (decedat la data de 3 august 2019) au format un cuplu vreme de 5 ani, iar în anul 2013 au pus capăt căsniciei lor. Această schimbare radicală din viața sa a venit la pachet cu instabilitate emoțională și financiară, dar și cu o tristețe profundă, care a persistat multă vreme.

Știind foarte bine ce înseamnă să trăiești experiența divorțului pe propria piele, Gabriela Cristea a deschis din nou subiectul în mediul online, pentru a le oferi o vorbă bună tuturor celor care se confruntă cu o astfel de situație dificilă.

Ce spune Gabriela Cristea despre divorț

Pentru că una dintre cunoștințele sale a trecut recent printr-un divorț, în mod inevitabil, Gabriela Cristea și-a adus aminte de perioada în care chiar ea a experimentat un astfel de eveniment dureros.

Chiar dacă acele momente păreau un capăt de lume și nu mai credea că își va mai reface vreodată viața alături de un alt bărbat, lucrurile s-au așezat pentru ea în cel mai frumos mod cu putință, lucru pentru care este foarte recunoscătoare în prezent.

„Dragilor, am simțit nevoia să vorbesc despre ceva foarte, foarte serios, despre divorț. O cunoștință trece printr-o astfel de situație și cumva am rememorat toate acele momente prin care am trecut și eu în urmă cu vreo 11 ani.

A fost poate cea mai grea perioadă din viața mea sau una dintre cele mai grele, pentru că niciodată nu m-aș fi imaginat cu un asemenea statut. E greu când oamenii încep să te privească ca pe o divorțată. Din perspectiva asta vreau să vorbesc. Oamenii care divorțează nu au nevoie de empatia gratuită, n-au nevoie să li se plângă de milă și mai ales nu au nevoie să le fie denigrat fostul partener.

Au nevoie doar să li se spună că va fi bine și că undeva la capătul drumului, după ce se termină această perioadă, lucrurile vor fi simple și ce e bun abia apoi va veni”, a spus Gabriela Cristea.

Gabriela Cristea era sigură că nu se va recăsători

Gabriela Cristea a mai menționat că, imediat după divorț, s-a simțit exclusă din mai multe cercuri de oameni pe care îi considera prietene, pentru că simțea că femeile care erau într-o relație vedeau în ea o amenințare, singură fiind la acea vreme.

„Îmi aduc aminte că eram sigură că nu mă voi recăsători niciodată și credeam că acolo s-a cam terminat tot ceea ce aș fi putut să construiesc cu viața mea, dar uite că Dumnezeu îmi rezervase cu totul și cu totul altceva, ceva bun, ceva din suflet și cu generozitate. Îmi aduc aminte, însă, că perioada nu a fost una ușoară, ba din contră. De exemplu, unul din lucrurile pe care le-am remarcat a fost că nu mai eram invitată în compania cuplurilor, femeilor parcă le era teamă să mă invite acolo, de parcă soțul lor s-ar fi lăsat pradă faptului că eu eram brusc o femeie singură. Dacă ieșeam ca fetele era ok, compania lor o aveam, dar să nu apară și bărbații prin preajmă. Am pierdut prieteni, dar am și câștigat prieteni, mi-am dat seama cine îmi este cu adevărat alături, cumva am reușit să cern sita în momentul în care am divorțat și ăsta cred că a fost un lucru bun pentru mine.

Când spui chestia aia cu «Până moartea ne va despărți» poate chiar o crezi și în majoritatea cazurilor oamenii chiar cred că vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți, dar din păcate viața îți rezervă lucruri imprevizibile. Se întâmplă așa pentru că alt drum îți este hărăzit și nu încerca să o iei pe căi ocolite, lasă-te în grija destinului și destinul te va duce către lucruri minunate. Cine m-a urmărit știe că nu am trecut printr-un divorț ușor, ba din contra, a fost unul extrem de complicat, cu multă mediatizare, cu mulți paparazzi și cu multă denigrare gratuită. Mă bucur că am scăpat și ce pot să vă spun este că după ce am realizat că mi s-a întâmplat un lucru extraordinar, abia atunci am început să mă redescopăr și chiar să-mi placă statutul ăsta de divorțată. A fost una dintre cele mai bune perioade din viața mea ca om, pentru că am reușit să-mi dau seama unde am greșit și de ce am greșit și sunt sigură că am repetat unele greșeli sau le voi repeta, dar important este să fiu mai blândă cu mine”, a continuat Gabriela Cristea.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments