[ad_1]
România va avea o nouă reprezentantă a echipei Victoria’s Secret, în Statele Unite ale Americii, pe Daiana Canalas. Manechinul originar din Oradea, în vârstă de 24 de ani, susține că încă mai există profesionalism în modelling, în ciuda „uscăturilor”, iar notorietatea nu se câștigă obligatoriu prin compromisuri, așa cum circulă vorbele prin „târg”.
Daiana Canalas, viitor model Victoria’s Secret, a împărtășit pentru RomâniaTV.net propria experiență ca manechin, în concursurile de frumusețe. Frumoasa brunetă colaborează deja cu o agenție de modelling din SUA, iar în toamnă va parafa acordul cu celebrul brand de beauty.
„În anul 2022 am fost la New York pentru New York Fashion Week și la îndemnul managerului meu am luat decizia de a merge la castingul pentru Victoria’s Secret.
Cei de acolo au fost plăcuți surprinși de mine. Astfel, în urma discuțiilor, m-au îndemnat să semnez mai întâi cu o casă de modă din America și mai apoi, a rămas că mă așteaptă cu brațele deschise pentru a începe sa lucram împreună.
După ce voi semna acordul, în luna septembrie, voi putea oferi mai multe informații”, a declarat Daiana Canalas.
Aspectele imorale ale concursurilor de „Miss”, în 2023
De-a lungul timpului, o mulțime povești mondene au circulat în tabloidele din România, legate de compromisurile pe care trebuie să le facă manechinele la concursuri de „Miss”, pentru a ajunge în prim-plan. Practicile imorale încă există, cel puțin în industria fashion din țara noastră.
„Din punctul meu de vedere, perspectivele din România nu sunt cele mai bune și seriose. De aceea am decis să nu lucrez în domeniul modellingului aici.
Am câțiva prieteni designeri în România cu care colaborez mereu cu toată încrederea, pentru că sunt oameni serioși, care pretind muncă și niciun compromis.
(…) Recenziile mele sunt mai degrabă negative (n.r. – în privința colaborărilor anterioare, cu unii designeri români). Am avut unele experiențe neplăcute, pe care, bineînțeles, le-am evitat. Probabil, România ar avea mai mult potențial în zona de modelling dacă ar fi mai multă seriozitate și corectitudine”, a dezvăluit manechinul.
Inclusiv în unele competiții internaționale încă mai există indivizi care șantajează manechinele.
„Pot să vorbesc în ceea ce mă privește pe mine, eu am avut două experiențe neplăcute în România și Kosovo, acolo unde organizatorii pretindeau compromisuri pentru titlul cel mare.
Experiențele mele în general au fost bune, nu am fost tratată niciodată urât”, a mai povestit modelul ce reprezintă țara noastră în competițiile internaționale.
Daiana Canalas, manechinul din România multipremiat la concursurile internaționale de Miss
Hobby-urile Dianei Canalas, originară din Oradea, sunt sportul, gătitul, filmele și călătoriile. Pentru Daiana, pasiunea pentru zona de beauty a început încă din copilărie:
„Într-adevăr, de când eram mică eram pasionată de modelling, mereu urmăream Fashion TV, cu mare entuziasm, îmi plăcea tare mult ceea ce vedeam și mă vedeam și eu așa în următorii ani. Eram tare hotărâtă să ajung pe cele mai mari scene ale lumii.
Și da, am urmat cursuri la City Models, care m-au ajutat. Dar meritul cel mai mare îl are mătușa mea, care mereu mă susținea, fiind și ea designer de modă”.
Gigi Hadid, model Victoria’s Secret, se numără printre sursele de inspirație ale Dianei: „Ceea ce mă inspiră în mod frumos este Gigi Hadid, iar brandurile mele preferate sunt Jaggad și Guess”, a declarat manechinul.
Viitorul model Victoria’s Secret: „Percepția despre feminitate s-a schimbat mult în ultimii ani”
În ultimii ani, zona fashion a cunoscut anumite modificări, în sensul că marile case de modă sunt mai flexibile în ceea ce privește recrutarea manechinelor pentru catwalk sau shootinguri. Cândva, Naomi Campbell și Cindy Crawford erau „modelele stas”. Astăzi, inclusiv Victoria’s Secret prezintă mai multă deschidere pentru diversitate.
„În spatele unui model de succes stă multă muncă, dedicare și devotament. De asemenea, contează foarte mult alimentația, sportul și răbdarea pentru succesul în modelling.
(…) Din punctul meu de vedere, percepția despre feminitate s-a schimbat mult în ultimii ani. Acum sunt căutate cel mai mult modelele cu forme, nu doar cele ‘clasice’, pe care le știm cu toții”, a mai declarat Daiana.
Mulți bărbați sunt atrași de femeile frumoase cu expunere în mass-media și social media. Unii îndrăznesc să le abordeze, însă în cazul viitorului model Victoria’s Secret, standardele sunt clare. Pretendenții needucați, fără perspective pozitive de evoluție în plan persoanal și profesional n-au șanse: „Bărbatul model în 2023 tebuie să fie prezentabil, înalt și să aibă potențial”.
[ad_2]