duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocialEvenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 30 iulie...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 30 iulie – 5 august 2023

[ad_1]

Duminică, 30 iulie – Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor)

În satul Ichimeni, comuna Avrămeni, judeţul Botoșani, Protopopiatul Săveni, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”, unde slujeşte ca paroh preotul Marius Prisacă. Evenimentul va avea loc începând cu ora 8:00, apoi, pe un podium amenajat în curtea ansamblului parohial, va fi săvârşită slujba Sfintei Liturghii. Conform obiceiului, credincioşii se vor putea închina în această zi în Sfântul Altar al lăcaşului de cult construit din lemn care, conform unor surse istorice, ar avea o vechime de peste trei veacuri, într-o comunitate menţionată pentru prima dată în vremea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, pe 24 noiembrie 1492, ca fiind aşezată „pe cealaltă parte a Podragăi, de la drumul lui Iachim la vale, până la Trei Gloduri…”. O consemnare mai recentă despre biserica din Ichimeni datează din anul 1830, când i-au fost oferite, de la Biserica „Sfânta Parascheva” din Botoşani, unele materiale şi obiecte de cult.

În aceeaşi zi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va binecuvânta construirea capelei de la Parohia „Buna Vestire” Popricani II, comuna Popricani, judeţul Iași, Protopopiatul 1 Iași. De la ora 16.00, sub protia părintelui protopop Florin Călugăru, va fi săvârşită slujba Aghiesmei, iar de la ora 17.00 va fi oficiată slujba de sfinţire a lăcaşului de închinare ridicat pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 17, din Popricani. Parohia a fost înfiinţată în octombrie 2021, iar în luna decembrie a aceluiaşi an a fost instalat paroh preotul Constantin Grigore. Acesta, cu sprijinul credincioşilor din zonă, a reusit ridicarea unui lăcaş de închinare care va îmbrăca astăzi haina sfinţirii. După ora 18.00, credincioşii se vor putea închina aici în Sfântul Altar proaspăt târnosit.

***

Tabăra „Floare de colţ” va organiza începând de astăzi şi până pe 4 august cea de-a şaptea serie pentru copii şi tineret din această vară.

***

În cadrul proiectului „Tabăra din pridvorul satului”, vor avea loc săptămâna aceasta 4 tabere, astfel: Boboieşti, Protopopiatul Târgu Neamţ (1-3 august); Boscoteni, Protopopiatul Hârlău (2-4 august); Todireşti, Protopopiatul Paşcani (2-4 august); Vişani, Protopopiatul 3 Iaşi (5 august). Proiectul „Tabăra din pridvorul satului” al Arhiepiscopiei Iaşilor îşi propune să organizeze vara aceasta 80 de tabere în comunităţi rurale, evenimente în care să fie implicaţi aproximativ 10.000 de copii.

***

Parohia Răsboieni, Protopopiatul 3 Iaşi, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Nr. 2 – „Sfântul Apostol Andrei”, în cadrul căreia preotul Vasile Brânzei va susţine conferinţa cu tema „Compozitori și psalți români care au contribuit la românirea și dezvoltarea muzicii psaltice liturgice”.

***

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Paşcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Nr. 1, în cadrul căreia preotul Ioan Isac va susţine conferinţa cu tema „Sfântul Andrei Criteanul – important autor creștin de canoane liturgice”.

Luni, 31 iulie

Pelerinajul pedestru „Pe urmele sfinţilor nemţeni”

Departamentul Misiune pentru tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează, începând de astăzi, cea de-a IX-a ediţie a Pelerinajului pedestru „Pe urmele sfinţilor nemţeni”. Pelerinii vor parcurge la pas aproximativ 350 de kilometri către Mănăstirea Neamț, Taborul românesc, Munţii Ceahlău şi Culmile Sihlei, cu plecare din Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ şi Pipirig. Vor fi parcurse patru trasee, astfel:

– Iaşi – Mănăstirea Neamţ – Ceahlău – Mănăstirea Sihla (31 iulie – 7 august);
– Botoşani – Mănăstirea Neamţ – Ceahlău – Mănăstirea Sihla (31 iulie – 7 august);
– Piatra Neamţ – Mănăstirea Neamţ – Ceahlău – Mănăstirea Sihla (1-6 august);
– Pipirig – Mănăstirea Neamţ – Ceahlău (4-6 august).

Miercuri, 2 august

Parohia Piscul Rusului, Protopopiatul 3 Iaşi, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Nr. 1 – „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, în cadrul căreia preotul Gheorghiţă Ciaciru va susţine conferinţa cu tema „Importanţa muzicii psaltice în cultul şi misiunea Bisericii Ortodoxe Române”.

Joi, 3 august

La Biserica Parohiei „Duminica Tomei” din satul Roşu, comuna Răducăneni, Protopopiatul 2 Iași, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va săvârși Sfânta Liturghie, în cadrul căreia îl va hirotoni pe noul preot al acestei comunităţi, pe diaconul Marin Răducu-Vlad.

Parohia Tufești, Protopopiatul 3 Iași, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 14 – „Sfântul Apostol Pavel”, în cadrul căreia preotul Vasile Mihăilă va susţine conferinţa cu tema „Repere canonice cu privire la muzica bisericească”.

Parohia Talpa, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 – „Sfinţii Ioachim şi Ana”, în cadrul căreia preotul Valentin Macovei va susţine conferinţa cu tema „Sfântul Roman Melodul – model de sfințire și inspirație”.

Sâmbătă, 5 august

Sărbătorile închinate sfinţilor nemţeni

Odată cu pomenirea, pe data de 5 august, a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, încep Sărbătorile Sfinţilor Nemţeni. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, va sluji la biserica de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” de la Neamţ, iar la Crăiniceni – Horodiștea, în județul Botoșani, localitatea natală a Sfântul Ioan Iacob, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji la biserica aflată în vecinătatea Casei memoriale. Sărbătorile vor continua duminică, 6 august, cu Schimbarea la Față a Domnului – hramul Mănăstirii Ceahlău, iar luni, 7 august, în ziua pomenirii Sfintei Teodora de la Sihla, mai mulţi ierarhi ai Bisericii noastre vor oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirile Sihla şi Sihăstria din judeţul Neamţ.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments