duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateA murit scriitorul german si pictorul Bruno Epple, care a trăit în...

A murit scriitorul german si pictorul Bruno Epple, care a trăit în ”peninsula artiștilor”

[ad_1]

Scriitorul şi pictorul german Bruno Epple a murit la vârsta de 92 de ani, a confirmat vineri primarul oraşului Öhningen, din landul Baden-Württemberg, unde autorul îşi avea reşedinţa, potrivit DPA, citată de Agerpres.ro.

Picturile sale erau clasificate ca artă naivă

Potrivit unor apropiaţi, Epple s-a stins din viaţă vineri. Era un apropiat al scriitorului Martin Walser, care a murit pe 26 iulie, la vârsta de 96 de ani. Epple a scris poeme în proză scurtă, într-un grup de dialecte vorbite în sud-vestul Germaniei.

Picturile lui sunt clasificate drept artă naivă, caracterizată prin simplitate şi sinceritate. Sunt consideraţi în general pictori naivi acei artişti cărora le lipseşte o educaţie artistică formală.

Născut pe 1 iulie 1931, în Rielasingen (sud-vestul Germaniei), Epple a fost profesor de liceu până în 1989. A fost activ din punct de vedere artistic începând cu 1955, iar picturile sale i-au adus notorietatea atât în ţara natală, cât şi pe plan internaţional.

Epple a trăit pe legendara peninsulă Höri, supranumită peninsula artiştilor, în partea vestică a lacului Constance. Aici au locuit la un moment dat scriitorul Hermann Hesse şi pictorul Otto Dix.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments