[ad_1]
Piaţa Unirii din centrul oraşului Iaşi va fi animată, în această seară, de zeci de oameni veniţi la Serile Filmului Românesc (SFR) să vadă filme ca „Gata oricând! – Eroii de la Podul Jiului” sau „Arsenie. Viața de apoi”. Mai mult, Corina Chiriac se va remarca printr-un recital și o sesiune scurtmetraje
Actorii prezenţi la Serile Filmului Românesc sunt încântaţi de atmosfera festivalului. Actriţa Ileana Popovici a spus că organizarea este ireproşabilă şi că se bucură de faptul că, în acest an, artista Tora Vasilescu a fost aleasă drept imaginea evenimentului.
Ca în fiecare an, vor fi acordate Premiile de excelenţă SFR, în semn de recunoaştere a contribuţiei aduse în domeniile pe care aceştia le reprezintă. Trei personalităţi de seamă vor fi recompensate pentru întreaga activitate: artista Corina Chiriac, poeta Nora Iuga şi actriţa Mariana Mihuţ.
Tot în semn de apreciere va fi organizată şi Gala CineMemoriam, cu momente de evocare pentru regizorul Lucian Pintilie şi actriţa Tamara Buciuceanu Botez.
Corina Chiriac, în a patra zi de SFR
În cadrul recitalului „Poveștile Corinei”, cunoscuta artistă va susține și o sesiune de autografe, prezentându-și cărțile „Minuni trăite” și „Două piese de teatru”. Corina Chiriac, născută pe 26 octombrie 1949, este una dintre cele mai de succes cântăreţe din România, a cărei carieră muzicală, începută în anii ’70, s-a menţinut la cote înalte pe parcursul a decenii întregi.
Un film de excepție
Printre filmele difuzate astăzi la SFR, „Gata oricând! Eroii de la Podul Jiului”, în regia lui Sergiu Prodan și Barbu Silviu Tripăduș, va încânta pubicul. Filmul este inspirat dintr-o întâmplare reală.
În dimineața zilei de 14 octombrie 1916, când un tânăr cercetaș descoperă că temuta armată germană a ajuns nestingherită aproape de Târgu-Jiu, îl anunță în grabă pe comisarul orașului Ioan Popilian și împreună cu câțiva polițiști și cercetași, ajutați de câțiva civili rămași în orașul deja evacuat, luptă la Podul Jiului pentru a opri ocuparea orașului de inamic până la sosirea armatei române. Ocuparea podului ar fi dus la ocuparea gării, lucru ce ar fi permis armatei germane să oprească retragerea armatei române. Distribuție: Liviu Cheloiu, Emanuel Cercelaru, Robert Cercelaru, Cătălina Romaneț, Daniel Nuță.
Amintim că Festivalul Serile Filmului Românesc este la a 14-a ediție.
[ad_2]