[ad_1]
Deputatul Radu Cristescu, transmite un mesaj după ce Andrei Muraru a spus că a fost exclus de la întâlnirile politice ale lui Ciolacu de peste Ocean.
„Incredibil. Politica externă a României a ajuns să fie sabotată de chiar ambasadorii ei. Andrei Muraru, alintat „Păduchele” de presă, pune poalele țării în cap în plină reuniune în care premierul Marcel Ciolacu, aflat în vizită oficială în SUA, se vede cu românii din diaspora. Și anunță, îmbufnat, că premierul a considerat că „nu este necesară” participarea lui la întâlnirile politice din SUA.
„Rolul meu în această vizită se încheie aici. Mulţumesc echipei mele de la Washington pentru efortul depus în ultimele zile pentru a facilita întâlnirile din următoarele zile, însă domnul prim-ministru a considerat că nu este necesară participarea reprezentanţilor Ambasadei României la Washington la întâlnirile politice din următoarele zile. Acestea fiind spuse, dle prim-ministru, nu îmi rămâne decât să vă doresc foarte mult succes dumneavoastră şi echipei guvernamentale, pentru că succesul dumneavoastră aici, în America, înseamnă succesul României” a spus Păduchele.
Premierul Ciolacu nu s-a coborît la nivelul individului, să-i dea o replică zdravănă peste bot.
Și dacă l-a trimis pe ipochimen pe tușă, e pentru că acesta a sabotat, efectiv, demersul diplomatic al României. Pe pagina oficială a ambasadei noastre în SUA nu există nici măcar brumă de referire la șeful său diplomatic. Ori măcar pe pagina sa de Facebook. Inadmisibil oriunde pe planetă s-ar întîmpla asta.
Conform Constituției, art.102, politica externă a României e apanajul guvernului, iar art.91 spune clar că „Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern”, şi că „la propunerea guvernului acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice”.
Prin non-acțiunea și țîfnoșenia sa, Muraru sabotează politica externă a țării, pe premierul său și pe ministrul său de Externe, dna. Luminița Odobescu, aflată și ea în vizita oficială. Cum s-o fi simțind dna.ministru față de asemenea comportament??Pentru „Păduchele” Muraru, diplomatul emanat de sub pulpana pușcăriașului Relu Fenechiu, nu e importantă promovarea țării, a guvernului ei, ci chefurile cu folcloriste și petrecerile în lanț făcute prin toate statele americane pe banii contribuabililor români. Cum tot din banii românilor achită uriașele facturi pentru mega-viloiul reședință cu zeci de camere și alte plăceri extrem de costisitoare.
În mandatul „Păduchelui”, ambasada la Washington a devenit doar locul pe unde înnoptează frecvent frățiorul Alexandru Muraru, ori alți colegi de partid arși de iubirea pentru patrie, precum Raluca Turcan, Pavel Popescu, Ben Oni Ardelean, Burduja, Predoiu, Sighiartău, Rareș Bogdan, Gorghiu șamd. Mai puțin Cîțu, care are amintiri americane dureroase cu gratii și cătușe.
În locul premierului, eu aș scrie imediat, la revenirea în țară, propunerea de revocare din post a sabotorului de la Washington și aș propune, în schimb, pe cineva care chiar să fie interesat de soarta României și nu de tarafuri de lăutari cărate din țară cu avionul să-i cînte Păduchelui la ureche…”, deputatul Radu Cristescu.
[ad_2]