[ad_1]
Mihai Bobonete și-a expus părerea despre prețurile care se găsesc la restaurantul lui Dani Oțil, afacarea de succes a matinalului. Cei doi se cunosc de foarte mult timp și îi leagă o prietenie strânsă. Vedeta de la Antena 1 deține un restaurant într-o zonă bună a Capitalei și nu de puține ori îi calcă pragul vedete sau prieteni apropiați.
Despre această experiență a vorbit și Mihai Bobonete în cadrul unui podcat.
Ce spune Mihai Bobonete despre restaurantul lui Dani Oțil
În timpul unui podcast în care era însoțit de invitatul său, prietenul apropiat al lui Dani Oțil, Răzvan Simion, Mihai Bobonete a găsit o oportunitate perfectă de a-și exprima opinia sa după experiența avută la restaurantul matinalului.
În stilul său caracteristic, actorul nu s-a putut abține și a glumit pe seama surprizei neplăcute pe care a avut-o când a văzut nota de plată, care se ridica la nici mai mult, nici mai puțin de 1.500 de lei.
În timpul confesiunilor sale, Mihai Bobonete a menționat în glumă că se așteapta măcar la o reducere, dacă nu chiar la o masă gratuită.
„M-am uitat pe notă și am văzut 15 milioane (adică 1.500 de lei noi), m-am uitat și pe spate și am zis că cred că e greșită. Nu eram și noi frații lui Dani? Eu am crezut că doar ne arată nota. Când am văzut că am primit nota de 15 milioane, am crezut că am spart ceva, când am venit de la baie, vreo sticlă de vin . Foarte urât m-am simțit.
I-am zis că nu mai vin”, a spus Mihai Bobonete, amuzat.
Ce prețuri au preparatele din restaurantul lui Dani Oțil
Dani Otil, matinalul de la Antena 1, deține un restaurant într-o zonă bună a Bucureștiului și multe vedete îi trec pragul afacerii sale de succes.
Prezentatorul TV nu s-a ferit niciodată și a fost foarte transparent în ceea ce privește afacerea sa, astfel încât oricine poate consulta meniul restaurantului său pe site-ul acestuia.
Astfel, un șnițel (330 grame) cu cartofi (175 grame) și caș de oaie are un preț de 68 de lei, o porție de saramură de caracatiță cu polenta toscana (300 grame) costă 98 de lei, un cocoșel de munte (550 de grame) cu cartofi (300 grame) are un preț de 84 de lei, iar o porție de pulpă de rață confiată (150 grame) cu piure de cartofi (200 grame) costă 68 de lei.
Mihai Bobonete și-a expus părerea despre prețurile care se găsesc la restaurantul lui Dani Oțil, însă totul a fost în glumă.
[ad_2]