duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăCancanCe detalii a discutat Victor Cornea, încă de la prima întâlnire, cu...

Ce detalii a discutat Victor Cornea, încă de la prima întâlnire, cu Andreea Bălan. „A fost unul dintre punctele decisive”

[ad_1]

Victor Cornea a adus în discuție, încă de la prima întâlnire, câteva detalii în ceea ce privește relația cu Andreea Bălan. Astfel, tenismenul nu a vrut să existe niciun secret sau impediment în calea poveștii lor de iubire. În prezent, cei doi s-au adaptat perfect unul la necesitățile celuilalt, astfel că totul este cum nu se poate mai bine.

De mai bine de jumătate de an, Andreea Bălan și-a găsit din nou fericirea. Vedeta iubește și este la rândul ei iubită, iar relația cu Victor Cornea a făcut-o să înflorească. Începutul poveștii lor de iubire a fost unul anevoios, relația celor doi fiind inițial contestată, mai ales din perspectiva diferenței de vârstă. Totodată, fiind la început de drum, chiar și artista a avut unele semne de întrebare, însă actualul iubit a liniștit-o repede. Astfel, ei au stabilit anumite detalii încă de la primele întâlniri.

Ce detalii a discutat Victor Cornea, încă de la prima întâlnire, cu Andreea Bălan

La finalul lunii iunie, chiar de ziua sa de naștere, Andreea Bălan anunța că iubește din nou. Artista își oficializa relația cu Victor Cornea și se declara îndrăgostită. Însă, oficializare relației a adus și primii cârcotași. La acea vreme, a fost analizată diferența de vârstă de nouă ani dintre ei, iar un alt impediment părea faptul că sportivul și-ar putea dori, la un moment dat, să devină tată. Însă, după cum bine se știe, artista nu mai poate avea copii, din cauza unor probleme medicale. Cu toate acestea, cântăreața nu s-a gândit niciodată la aceste aspecte deoarece Victor Cornea le-a clarificat încă de la primele întâlniri.

Așa cum spuneam, începutul relației dintre Victor Cornea și Andreea Bălan a fost îndelung discutat de către cârcotași, punându-se accentul pe cele două aspecte menționate mai sus. Însă, pentru cei doi diferența de vârstă nu a contat. Cât despre posibila dorință a sportivului de a avea un copil, nici aceasta nu ar fi o problemă, deoarece Victor Cornea este deja tătic.

Sportivul are un băiețel de 10 ani, pe nume Luca. Acesta provine dintr-o relație anterioară și se înțelege cât se poate de bine cu tatăl. Micuțul a făcut cunoștință și cu fetițele Andreei Bălan și s-a integrat perfect în noua familie, iar artista este cât se poate de fericită pentru acest lucru. Mai mult, faptul că deja are un băiețel l-a ajutat pe Victor Cornea să reușească să se apropie mai repede de fetițele Andreei Bălan.

„Eu tot timpul spuneam, înainte să fiu cu Victor, că cine va fi cu mine va primi iubire de trei ori, de la mine și de la fetițele mele. Fetițele mele, inconștient, au încredere în alegerile mele și, dacă eu aleg să fiu cu un bărbat și să-l iubesc, evident că și ele îl vor iubi.

Victor s-a integrat foarte bine, pentru că și el are foarte multă iubire de oferit, trezit spiritual, empatic, foarte blând, foarte bun și, având un băiețel, știe exact cum să se poarte, cu răbdare, cu empatie. Ella și Clara aveau nevoie de o figură masculină, mai ales că tatăl lor este plecat în America, îl văd destul de rar, și atunci Victor vine exact pe locul gol care trebuie umplut cu această figură paternă”, declara Andreea Bălan, într-o emisiune TV.

Victor Cornea se înțelege de minune cu fiicele iubitei sale

În prezent, Andreea Bălan se poate declara o femeie fericită și împlinită. Aceasta are o relație foarte bună cu fiul tenismenului și a dezvăluit că a știut despre existența lui încă de la primele întâlniri. Chiar dacă a ținut această informație departe de ochii curioșilor, Victor Cornea i-a dezvăluit partenerei sale încă de la început că are un copil.

Andreea Bălan a mărturisit că această dezvăluire a contat enorm și a fost elementul care a convins-o că Victor Cornea este bărbatul potrivit pentru ea.

„Sper să fie și el (n.r. – de sărbători). La ziua lui a fost, la ziua Ellei a fost, ne înțelegem foarte bine. Faptul că Victor are un băiețel, un copil, a contat foarte mult ca eu să-mi doresc această relație pentru că era un factor important ca bărbatul cu care urma să-mi întemeiez o familie, eu având doi copii, era important să aibă un copil, să nu se mai pună problema de un alt copil. Faptul că Victor mi-a spus de la prima întâlnire că are un băiețel a fost unul dintre punctele decisive pentru a-mi dori să avem o relație”, a mărturisit Andreea Bălan.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments