[ad_1]
Premierul Marcel Ciolacu anunță că a decis să prelungeească, cu 60 de zile, ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază: „Românii trebuie să aibă parte în continuare de o stabilitate a prețurilor la alimente, după nebunia creșterilor speculative din trecut”.
Marcel Ciolacu susține că a fost prelungită ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază cu încă 60 de zile.
„Am decis să prelungesc cu 60 de zile ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază. Românii trebuie să aibă parte în continuare de o stabilitate a prețurilor la alimente, după nebunia creșterilor speculative din trecut. Constat că și cei care în trecut au criticat această măsură, recunosc acum că, în lipsa ei, prețurile ar fi crescut cu până la 20%”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.
„Producătorii și procesatorii români să aibă parte de un tratament corect”
El afirmă că plafonarea a temperat creșterile speculative de prețuri, a ajutat la scăderea inflației și la menținerea puterii de cumpărare a populației.
„Conform datelor INS, prețurile din luna decembrie 2023 au fost cu 5.8% mai mari față de cele din decembrie 2022, în timp ce în luna iunie 2023 (înainte de introducerea acestei măsuri) diferența față de aceeași lună din anul precedent era de aproape 18%. În paralel, voi continua dialogul cu marile lanțuri de magazine, cu care am avut și astăzi o discuție foarte constructivă, pentru a construi împreună un mecanism pe termen lung bazat pe un parteneriat stat-mediu de afaceri, prin care prețurile să fie ținute sub control. Am o singură condiție: ca producătorii și procesatorii români să aibă parte de un tratament corect”, încheie Ciolacu.
Lista alimentelor cu adaos plafonat
Pâine albă simplă
Lapte
Brânză telemea vrac
Iaurt
Făină
Mălai
Ouă
Ulei de floarea-soarelui
Carne de pui
Carne de porc
Legume
Fructe
Zahăr
Orez
Cozonac
Bulion
Smântână
Margarină
Drojdie
Carne tocată
[ad_2]