miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăCancanIoniță și Viorica de la Clejani, dragoste la prima vedere: „Avea 14...

Ioniță și Viorica de la Clejani, dragoste la prima vedere: „Avea 14 ani”

[ad_1]

Ioniță de la Clejani a vorbit despre relația pe care o are de atâția ani cu Viorica. A fost dragoste la prima vedere între cei doi artiști. Celebrii lăutari de la Clejani se iubesc de ani buni, formând unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea mondenă.

Sunt artiști extrem de îndrăgiți de multă lume, au agenda profesională plină mereu, sunt în prim-plan ori de câte ori apar în lumina reflectoarelor, dar chiar și așa, nu multă lume le cunoaște povestea de iubire.

Ioniță și Viorica de la Clejani, dragoste la prima vedere

Clejanii ascund o poveste de iubire ca-n povești, despre care Ioniță a vorbit acum public. Conform spuselor sale, între el și Viorica a fost dragoste la prima vedere, doar că ceva i-a împiedicat.

Concret, Ioniță spune că vârsta artistei l-a făcut să nu facă niciun pas către ea atunci când a întâlnit-o prima dată, însă destinul a fost de partea lor și i-a vrut împreună.

„Dragoste la prima vedere a fost cu Viorica. Am cunoscut-o când avea 14 ani. Mi-a plăcut de ea, dar era prea mică. I-am și spus: «Dacă erai tu mai mare… Am cunoscut-o la aniversarea mătușii ei, care la vremea aceea era prietena mea. Eram prieteni de familie. Cânta frumos și era înțepată, și avea ceva al ei. I-am dat chiar felia mea de tort”, a spus Ioniță de la Clejani.

Astfel că, după cinci luni de la prima întâlnire, Ioniță și Viorica de la Clejani s-au revăzut iar, întâmplător, iar de data aceasta au ales să nu se mai despartă. Ea a făcut primul pas spre el, iar Ioniță la rândul lui, uimit de frumusețea ei, a decis că nu mai trebuie să o piardă și așa a început povestea lor de iubire.

Cu ce greutăți s-au confruntat

Doar că, deși totul a început foarte frumos, ulterior au apărut și grijile. Aveau puțin peste 20 de ani când au fost nevoiți să o ia de la zero unul alături de celălalt. Și au făcut-o, împotriva voinței părinților lui. Așa că, au ajuns să locuiască într-o casă primită de la primar, goală, dar cu câțiva bani în buzunar.

Faptul că munceau i-a ajutat foarte mult, dar un rol important l-au avut și părinții Vioricăi de la Clejani, dar și rudele lui, nicidecum părinții lui Ioniță. Toți le-au venit în ajutor cu ce au putut și astfel au reușit și ei să se pună pe picioare, ca astfel să ajungă unde sunt astăzi.

„E mai bine să stai separat. Așa am considerat noi la vremea aceea. La un moment dat, nu mai mergea bine treaba la noi acasă. Viorica era o artistă, nu era o fată care să aibă grijă de animale. Mama își dorea ca ea să aibă grijă de animale. Nu era pentru noi asta. Ca să evităm discuția asta, am decis să ne mutăm. Dar unde să ne mutăm, că nu aveam bani, nu aveam nimic?!

Aveam 22 de ani. I-am făcut o întrebare primarului, pentru că se construiseră niște blocuri în Clejani, pentru cei care veneau să lucreze ca profesori și ingineri. Ne-a dat un apartament cu trei camere, niște pereți goi… Nu aveam nimic! Nici masă, nici pat, nici cu ce să facem cald. Dar aveam serviciu. Lucram acolo și cântam împreună. Făceam bani. Am luat de la mama Vioricăi un pat.

Mama nu mi-a dat nimic. Nici tata. Am luat de la un unchi de-al meu un reșou, o butelie și un aragaz cu două ochiuri. Până ne-am pus și noi pe picioare, când am început să avem ce ne trebuie. Nici preș la ușă nu aveam. Am adus un zugrav să ne zugrăvească, îl chema Cocoș. Când a văzut în ce stadiu suntem, s-a dus și ne-a adus mâncare de la el de acasă”, a adăugat Ioniță de la Clejani.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments