[ad_1]
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași vă invită la prima proiecție video pe fațada Palatului Fundației Universitare „Regele Ferdinand I”. Evenimentul va avea loc joi, 07 martie 2024, începând cu orele 19:30. Proiecția în aer liber va putea fi urmărită de cei interesați din parcul situat la poalele Copoului, din vecinătatea Grupului Statuar al Voievozilor, amplasat lângă Casa de Cultură a Studenților. Spectacolul de lumini și de sunet va pune în valoare frumusețea emblematicului edificiu care găzduiește astăzi sediul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.
Evenimentul este înscris în calendarul de activități al proiectului Restaurare și reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, al cărui obiectiv general urmărește restaurarea sediului central al bibliotecii și valorificarea patrimoniului instituției, în vederea stimulării dezvoltării economice și sociale, locale și regionale. Implementat în perioada aprilie 2022 – aprilie 2024, de BCU „Mihai Eminescu” Iași, în parteneriat cu Asociația ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces), proiectul, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, are o valoare totală de 10.347.288,40 lei (2.091.248,49 euro), din care 6.737.667,99 lei (1.361.722,75 euro) reprezentând valoarea finanțării nerambursabile.
Pentru participare, vă rugăm să completați următorul formular: https://rocultura.bcu-iasi.ro/proiectie-video/.
[ad_2]