[ad_1]
Cel puţin 32 de persoane au murit şi 85 au fost rănite marţi noaptea în coliziunea dintre un marfar şi un tren de pasageri care făcea legătura între Atena şi Salonic, în Grecia, au anunţat pompierii.
„Până în prezent au fost găsite moarte cel puţin 32 de persoane”, a anunţat Vassilis Vathrakogiannis, purtătorul de cuvânt al pompierilor greci într-o conferinţă de presă, precizând că operaţiunile de salvare sunt încă în desfăşurare. „85 de persoane au fost rănite şi transportate la spitalele din apropiere”, a adăugat el.
Οι πρώτες εικόνες που έρχονται από τα #Τέμπη είναι τρομακτικές.
Υπάρχουν αναφορές για σοβαρά τραυματίες, εγκαυματίες και εγκλωβισμένους, ενώ εκφράζονται φόβοι ακόμη και για νεκρούς.(Vid fb Lazos Papazisis)#ΟΣΕ pic.twitter.com/14nZF1zSyl
— Chris Avramidis (@chris_avramidis) February 28, 2023
Potrivit presei elene, acesta este „cel mai grav accident feroviar pe care l-a cunoscut Grecia vreodată”.
Trei vagoane au deraiat marţi seară cu câteva minute înainte de miezul nopţii în dreptul oraşului Larissa, în centrul ţării, după coliziunea dintre un marfar şi un tren care transporta 350 de pasageri, a raportat acest purtător de cuvânt.
Aproximativ 150 de pompieri, precum şi 40 de ambulanţe au fost mobilizate, potrivit serviciilor elene de salvare. De asemenea, au fost desfăşurate macarale şi mecanici pentru a încerca să îndepărteze resturile şi să ridice vagoanele răsturnate.
„Majoritatea pasagerilor au fost duşi în siguranţă”, a subliniat purtătorul de cuvânt al pompierilor. „Operaţiunile de eliberare a persoanelor prinse în interior este în derulare şi se desfăşoară în condiţii dificile, din cauza coliziunii puternice a celor două trenuri”, a mai spus el.
❗️ Two trains collide in northern #Greece, killing at least 16 people and 85 were injured
Rescuers have been working to save passengers and extinguish a fire caused by the crash. There were about 350 people on the train.
It is not yet known what caused the collision. pic.twitter.com/QEyU5K91wG
— NEXTA (@nexta_tv) March 1, 2023
Unul dintre vagoane a luat foc şi mai multe persoane au rămas blocate în interior, potrivit postului public de televiziune ERT.
La postul de televiziune SKAI, guvernatorul regiunii, Kostas Agorastos, a declarat că „peste 250 de pasageri au fost transferaţi cu autobuzul la Salonic”, al doilea oraş al ţării, în nord. „Din păcate, numărul răniţilor şi morţilor riscă să fie mare”, a avertizat el.
A fost organizată o reuniune de criză a guvernului
Ministrul sănătăţii, Thanos Plevris, s-a deplasat la faţa locului, în timp ce ministrul de interne, Takis Theodorikakos, supervizează situaţia de la centrul de gestionare a crizei împreună cu şefi ai poliţiei şi ai pompierilor.
Pe site-ul presei locale Onlarissa, o tânără a explicat în lacrimi că „trenul era în întârziere şi s-a oprit câteva minute când am auzit un zgomot asurzitor”.
„Am trăit ceva foarte şocant”, a declarat la rândul său Lazos, un pasager intervievat de jurnalul Protothema. „Nu sunt rănit, dar sunt pătat de sângele altor persoane care au fost rănite lângă mine”, a spus el.
La postul de televiziune SKAI, un pasager a povestit: „În momentul accidentului, am sărit pentru că geamurile au explodat brusc. Oamenii ţipau şi le era teamă”.
„Din fericire, am reuşit să deschidem uşile şi să scăpăm destul de rapid. În alte vagoane nu au reuşit să iasă şi un vagon chiar a luat foc”, a continuat tânărul traumatizat.
„Trenul s-a răsturnat complet şi aproape a căzut în râpă şi apoi jumătate din vagon a început să ia foc (…) În vagonul meu, au fost cinci pasageri răniţi”, a povestit un alt pasager la televiziunea SKAI.
Cele două spitale din regiunea Larissa au fost rechiziţionate pentru a primi numeroşii răniţi, potrivit pompierilor greci. Spitalele militare din Salonic şi Atena sunt şi ele „în alertă” în caz de nevoie, au subliniat aceştia.
#Greek fire department said the death toll of the train collision has risen to 32. About 350 people were travelling on the passenger train when it collided with a freight train in northern #Greece.#TrainCollision pic.twitter.com/Xr956kWCIG
— Media Warrior (@MediaWarriorY) March 1, 2023
[ad_2]