[ad_1]
Alina Sorescu i-a transmis un mesaj subtil lui Alexandru Ciucu după divorţ. „Strâng durerea-n pumni”. Recent, Alina Sorescu a scos o piesă nouă, de data asta singură, nu alături de pici. Melodia se intitulează sugestiv „Tot cea a fost a fost”, iar cuvintele melodiei sunt cu adevărat tulburătoare. „Strâng durerea-n pumni”, spune Alina Sorescu în noua sa piesă, o dovadă clară că nu s-a gândit niciodată că mariajul său se va duce pe apa sâmbetei.
Pe de altă parte, nu mai e cale de întoarcere, iar blonda și-a dat jos verigheta cu opt luni în urmă.
Alina Sorescu dă cărțile pe față după suferința cauzată de Alexandru Ciucu
Nimeni nu știe care să fi fost motivul real al despărțirii. Ce-i drept, Ciucu a fost văzut în compania unei alte femei. În plus, chiar și atunci când erau bine, designerul a spus că soția e foarte capricioasă. Dar Alexandru Ciucu mai avea o mare teamă. Pentru că diferența de vârstă este destul de mare între cei doi, sursele spun că s-a temut o perioadă ca Alina să nu se plictisească și să se uite după alt bărbat.
„Temerea cea mai mare a fost legată de diferența de vârstă dintre noi și implicit de experiență. Mă gândeam că unul dintre noi își va pierde răbdarea în tot acest proces de maturizare forțată, dar se pare că dorința de a rămâne împreună și educația primită ne-au făcut să trecem cu bine aceste etape atât de necesare unei relații.
„Alina este femeia 100%. Este atentă, caldă, iubitoare, sensibilă, grijulie, meticuloasă, sexy, înțelegătoare, dar și capricioasă, panicoasă, cicălitoare și cred că cea mai friguroasă femeie din lume. Aș mai adăuga că nu reusește niciodată să țină un secret când vrea să facă o surpriză”, au fost cuvintele lui Alexandru Ciucu.
Alina Sorescu, despre starea ei după divorț
Au trecut deja niște luni bune de când s-a aflat de modul dureros în care s-a încheiat mariajul artistei. Separarea de Alexandru Ciucu nu a fost deloc una ușoară, mai ales după ce faimosul designer și-a dus fosta soție în instanță, pentru ca fetițele să locuiască cu el.
„Da, pot să spun că e un moment în care mă redefinesc. Am simțit că acum e momentul în care trebuie să arăt că pot. Cred că m-am redescoperit. Am redescoperit încrederea în propriile mele forțe. Poate la un moment dat am avut alte priorități.
Cele mai importante sunt fetițele și activitatea mea artistică. Mesajul piesei e că trebuie să îți aduni forțele. Copiii sunt cei pentru care merită să lupți. Vreau să fiu tare pentru fetițele mele. Nu am o perioadă tocmai ușoară. Nu vreau să schimb ceva la ce a fost. Vreau să trec peste asta cu demnitate, cu eleganță. Am o familie unită. Asta mă ajută foarte mult’, a declarat Alina Sorescu la Prima TV.
S-a aflat motivul divorţului dintre Alexandru Ciucu şi Alina Sorescu? Anul acesta, artista și-a lua fiicele și a părăsit casa conjugală, intentând imediat divorț. În acea perioadă, designerul a fost văzut în compania unei femei, iar gurile rele au etichetat-o ca fiind cea care a distrus căsnicia Alinei Sorescu.
S-a aflat motivul divorţului dintre Alexandru Ciucu şi Alina Sorescu?
La începutul căsniciei, Alexandru Ciucu avea doar cuvinte de laudă la adresa Alinei Sorescu. A avut și unele îndoieli, la începutul relației, însă spunea că au trecut cu bine peste toate provocările. În urmă cu mai bine de zece ani, designerul spunea despre soția sa că este sexy, caldă, iubitoare, dar și capricioasă, dar avea şi o teamă privind relaţia lor şi anume legată de diferenţa de vârstă.
„Temerea cea mai mare a fost legată de diferența de vârstă dintre noi și implicit de experiență. Mă gândeam că unul dintre noi își va pierde răbdarea în tot acest proces de maturizare forțată, dar se pare că dorința de a rămâne împreună și educația primită ne-au făcut să trecem cu bine aceste etape atât de necesare unei relații.
Alina este femeia 100%. Este atentă, caldă, iubitoare, sensibilă, grijulie, meticuloasă, sexy, înțelegătoare, dar și capricioasă, panicoasă, cicălitoare și cred că cea mai friguroasă femeie din lume. Aș mai adăuga că nu reusește niciodată să țină un secret când vrea să facă o surpriză”, povestea Alexandru Ciucu în 2011.
[ad_2]