vineri, noiembrie 15, 2024
AcasăSocialArt Safari Stars Edition se deschide din 29 septembrie! Artă, experiențe multisenzoriale...

Art Safari Stars Edition se deschide din 29 septembrie! Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A, Londra

[ad_1]

  • Art Safari revine cu o ediție de cinci stele dedicată starurilor, în perioada 29 septembrie-14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.
  • Celebrul cor Madrigal prezintă un show complet al muzicii, cu experiențe interactive și multisenzoriale pentru toată familia, inclusiv femei însărcinate și bebeluși, ce marchează aniversarea de 60 de ani.
  • Viața de noapte a Bucureștiului de altădată, din perioada Belle Époque până la final de comunism, se află în lumina reflectoarelor în „De la frici uitate la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru.
  • Victoria & Albert din Londra vine pentru a doua oară la Art Safari și aduce în premieră expoziția „Bags: Inside Out”. Genți super valoroase care au scris istorie: celebra „Baguette” Fendi purtată de Sarah Jessica Parker, „Kelly” Hermès, „Lady Dior” și alte obiecte iconice. Prin designul spectaculos semnat de Diana Nicolaie, expoziția poartă vizitatorii într-o călătorie din secolul al 16-lea până în prezent. 

„3 expoziții noi pe placul tuturor generațiilor marchează începutul acestui sezon Art Safari. Poveștile pline de mister ale orașului nocturn se descoperă într-o expoziție curatoriată de Adrian Majuru, director al Muzeului Municipiului București, partener strategic al Art Safari. Madrigal ne încântă cu experiențe multisenzoriale, inclusiv cu programul lor unic în lume Madrigal for Babies, pentru femei însărcinate și bebeluși. Pasionații de modă, stil și design vor avea parte de un design show, realizat în colaborare cu Victoria & Albert Museum, Londra”- Ioana Ciocan, CEO Art Safari și comisar al României la Bienala de Artă de la Veneția.

„Pe mai multe voci. O expoziție de muzică celestă”, curator: Emil Pantelimon, cu ocazia aniversării a 60 de ani de Madrigal, scenografie: Vladimir Turturică

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” se mută pentru 3 luni în Palatul Dacia-România. Art Safari devine singurul muzeu al muzicii din Capitală și locul în care oricine află că poate cânta. 16 spații vibrante, 60 de costume, 70 de discuri, informații inedite și experiențe muzicale interactive și senzoriale, o adevărată istorie afectivă colectivă a Crăciunului românesc, politică și societate, sunet, culoare și miros – totul privit prin ochii și experiența celor 60 de ani de Madrigal.

O multitudine de experiențe interactive, care au la bază VR și alte tehnologii noi, îi conectează pe vizitatori cu sunetele. De exemplu, vizualizarea propriei voci și spectacole olfactive.

Muzică pe gustul bebelușilor  

Femeile însărcinate și bebelușii (0-12 ani) vor avea un spațiu dedicat: Madrigal for Babies, cu muzică pe gustul bebelușilor. Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Asociația Română de Muzicoterapie și Universitatea Națională de Muzică din București. Bazat pe studii aprofundate cu privire la efectului muzicii asupra copiilor între 0 și 12 luni, precum și asupra femeilor însărcinate, concertul oferă părinților ocazia unică să cânte alături de Corul Madrigal melodii cu efecte benefice asupra celor mici. În program se regăsesc lucrări îndrăgite precum „Somewhere Over the Rainbow”, „Greensleeves”, „Moon River”, „Cântec de leagăn” și alte piese recomandate pentru o bună dezvoltare a bebelușilor.

Publicul este invitat să descopere cum un mic ansamblu cameral creat în anii comunismului cu studenți ai Conservatorului bucureștean a devenit unul dintre cele mai puternice și mai importante branduri culturale ale României și propune azi cea mai importantă reformă a educației culturale: Cantus Mundi. Toate realizările lor se văd și se simt la Art Safari.

Partenerul expoziției este Policolor, susținător al proiectelor culturale. Pentru culorile vibrante ale pereților din spațiul expozițional, arhitecții și curatorul expoziției au ales vopseaua Spor Art Color, atât pentru calitate, cât și pentru fidelitatea culorilor.

De la frici uitate la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn, curator: Adrian Majuru, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici

De la teama de întuneric, resimțită de omenire încă de la începutul istoriei, la îmblânzirea deplină a fricii prin tehnologie și viața de noapte. În ultimele generaţii, omul a dat nopții un nou conținut. Orașul a fost instrumentul de remodelare nocturnă a preocupărilor, imaginarului și  credințelor.

Capitala României a fost adeseori comparată cu cea a Franței, Paris, datorită vieții luxoase și a distracției. De la viața socială până la cea… delictuală, viața de noapte a Bucureștiului a trecut prin schimbări majore. Expoziția însumează o colecție de fotografii, obiecte și picturi (inclusiv lucrări de Tonitza, Iosif Iser etc.) ce redau fața nocturnă a Bucureștiului de odinioară, începând cu frumoasă perioadă a vieții tihnite de până la izbucnirea Primului Război Mondial (La Belle Époque), și până la finalul regimului comunist.

„Avatarurile oraşului nocturn reprezintă o introducere ȋn formă scurtă a fenomenelor sociale şi culturale legate de timpul şi de viaţa nopţii sau inspirate de ea, unele având origini primordiale, cele mai cunoscute fiind hrănite de istoria vieţii urbane. Alături de lucrările oferite de Muzeul Municipiului Bucureşti, această poveste despre nopți urbane aduce în faţa publicului o serie de piese din colecțiile didactice ale Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” și Institutului de Antropologie „Francisc Rainer” – Academia Română, unele fiind expuse public în premieră. Ceea ce vom explora împreună, cu acest prilej, este şi va rămâne un șantier deschis pentru toţi cei interesați să studieze, să cerceteze istoria nocturnă şi cotidianul trăit cu fiecare noapte, în interiorul generațiilor.”, Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București, curatorul expoziției.

Bags: Inside Out, curator: dr. Lucia Savi, asistent curator: Jessica Harpley, în parteneriat cu Victoria & Albert Museum, Londra, design de expoziție: Diana Nicolaie

De la obiect de necesitate la simbol al luxului și statutului, de la rucsacuri și genți de livrare până la poșete Versace sau valize Louis Vuitton, „Bags: Inside Out” explorează stilul, funcționalitatea și designul accesoriului suprem, prin 300 de obiecte valoroase. După ce s-au plimbat prin Belgia, Anglia și Asia, au ajuns pentru prima dată la București. Designul expoziției este semnat de Diana Nicolaie, designer de interior și artist vizual.

„Un vals printre materiale, texturi, forme și volumetrii, ghidat de culori, către o lume plină de mesaje, celebrități și stil. Experiența vizitatorului este împărțită în 3 etape: introducere în istoria genții, design îndrăzneț și celebritate și procesul de manufactură. Aici ai posibilitatea să vezi, să atingi și să înțelegi pe deplin procesul de fabricație al unei genți. Sunt convinsă că publicul va iubi această expoziție”Diana Nicolaie, designer de expoziție.

Și copiii sunt așteptați la ateliere de creație și tururi ghidate personalizate la Art Safari Kinder.

Program Art Safari (29 septembrie-14 ianuarie 2023)

  • Joi-duminică – 12:00-21.00 (ultima intrare – 20:30); Night Tours – vineri și sâmbătă 22:00-1:00 (experiențe speciale de vizitare cu ghidaj în toate expozițiile și prosecco; se intră la ora 22:00). Pentru alte mențiuni privind programul, consultați site-ul www.artsafari.ro.
  • Bilete: artsafari.ro sau direct de la intrare
  • Palatul Dacia-România, strada Lipscani, nr. 18-20, București

Despre Art Safari BucureștiArt Safari, susținut de Glo, Lidl, Porsche, Kinder, Schweppes, Rose Verite, Yamaha, Asus, este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 13-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și internaționale și colecționariiprivați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari este proiect cultural național strategic și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Artă al României și Institutul Cultural Român. Partenerul oficial Art Safari este BCR. În cele 12 ediții de până acum a înregistrat peste 450.000 de vizitatori. Mai multe detalii: artsafari.ro.

Contact presă: Cristina Lica, Communication Manager, +40 740 051 749, [email protected] / Roxana Baciu, Communication Consultant, +40 731 676 832, [email protected]

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments