vineri, decembrie 27, 2024
AcasăCancanCât a câștigat de fapt Ionuț Belei, învingătorul din sezonul 8 „Chefi...

Cât a câștigat de fapt Ionuț Belei, învingătorul din sezonul 8 „Chefi la cuțite”

[ad_1]

Aseară s-a stabilit învingătorul din marea finală a Chefi la cuțite și multă lume se întreabă cât a câștigat de fapt Ionuț Belei. Așadar, marele învingător din echipa lui chef Sorin Bontea nu va primi întreaga sumă anunțată, de 30000 de euro. Mai mult, de data aceasta, chef Cătălin Scărlătescu nu a avut niciun concurent în finală.

Câștigătorul sezonului cu numărul 8 al show-ului culinar „Chefi la cuțite” este Ionuț Belei. Acesta a reușit să obțină marele premiu în valoare de 30.000 de euro, adică 146.100 de lei. Numai că talentatul bucătar nu va primi toți banii.

Cât a câștigat de fapt Ionuț Belei

În realitate, banii care vor ajunge în buzunarul câștigătorului sunt mai puțini, pentru că premiul este impozitat de către stat. Astfel, Ionuț Belei va pleca acasă cu aproximativ 27.000 de euro. Potrivit legii, doar premiile sub 600 de lei nu sunt impozabile.

„Veniturile din premii se impozitează, prin reținerea la sursă de către plătitorul de venit, cu o cotă de 10% aplicată asupra venitului net determinat prin scăderea din venitul brut a sumei de 600 lei, pentru fiecare premiu. Impozit pe veniturile din premii = (venitul din premii – 600 lei) x 10%” – potrivit legislației fiscale.

Acestea fiind spuse, din cei 30.000 de euro (146.100 de lei), câștigătorul pleacă acasă cu 130.954 de lei, în timp ce statul încasează la bugetul anual 15.146 de lei.

Ce are de gând să facă cu premiul

Mai mult, Ionuț Belei a precizat și ce are de gând să facă în continuare, totul bazându-se și pe banii câștigați la Chefi la cuțite. Așadar, tânărul stabilit în Germania vrea să urmeze un renumit curs culinar în Franța. Totodată, el își dorește să promoveze bucătăria românească, deoarece consideră că are un potențional enorm.

„Asta vreau să fac și cu premiul. Vreau să merg în Franța, să fac un curs renumit. (…) Doresc și tind să aduc bucătăria românească la un alt rang, pentru că și noi merităm să intrăm în cartea de la Michelin și cu siguranță avem potențial în România”, a declarat Ionuț Belei.

Chiar și așa, câștigătorul sezonului 8 al emisiunii Chefi la cuțite a fost extrem de fericit. Ionuț Belei s-a luptat în finală cu Maria Șandru și Roxana Blenche. Cea din urmă concurentă face parte din echipa chefului Florin Dumitrescu, în timp ce Ionuț și Maria sunt ambii din echipa lui chef Sorin Bontea. De data aceasta, chef Cătălin Scărlătescu nu a avut niciun concurent în marea finală a show-ului culinar.

Emoțiile au atins cote maxime în marea finală

Ultima ediție din acest sezon a fost încărcată de emoții. Cei trei finaliști au gătit pentru ultima oară în cadrul emisiunii, dar nu singuri, ci ajutați de concurenți pe care ei și i-au ales. Este vorba despre cei eliminați din competiție care au fost de acord să dea o mână de ajutor posibilului câștigător al sezonului cu numărul 8. Despre acesta, Gina Pistol, a declarat că a fost unul dintre cele mai frumoase de până acum.

E drept, emoțiile au atins cote maxime, dar finalul a fost pe măsura așteptărilor. S-a decis: Ionuț Belei este câștigătorul sezonului 8 al emisiunii concurs Chefi la cuțite. În prima ediție, Ionuț spune că a ajuns bucătar din pură întâmplare, pentru că el este, de fapt, de profesie, electrician. Iar acest premiu este încununarea supremă a pasiunii sale, ținând cont cât a câștigat Ionuț Belei după obținerea marelui premiu.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments