luni, noiembrie 25, 2024
AcasăCulinarCiocolată de casă cu lapte praf. Rețeta delicioasă cu care vei pregăti...

Ciocolată de casă cu lapte praf. Rețeta delicioasă cu care vei pregăti desertul copilăriei

[ad_1]

Dacă vrem să îi surprindem pe cei dragi cu un desert savuros, ideală este gustoasa ciocolată de casă cu lapte praf. Aceasta se face foarte ușor și avem nevoie de câteva ingrediente pentru a obține o ciocolată aromată și fină. Iată rețeta delicioasă cu care vei pregăti desertul copilăriei.

Ciocolată de casă cu lapte praf, un adevărat deliciu

Ciocolata este preferata multora dintre noi, fiind un desert irezistibil. Dacă vrem să pregătim acasă acest deliciu și să readucem la masă aromele din vremea copilăriei, atunci putem face foarte ușor o ciocolată de casă cu lapte praf. Aceasta poate fi pregătită la mesele festive pentru a-i încânta pe cei dragi cu un desert savuros, dar poate fi făcută ori de câte ori vrem să ne încântăm papilele gustative cu o ciocolată gustoasă.

Pe lângă acest desert, gospodinele mai pregătesc și alte delicii. Pentru iubitorii de deserturi tradiționale putem pregăti niște papanași la cuptor, aromați, pufoși și gustoși. Papanașii sunt ușor de făcut, iar rețetele pot fi adaptate după preferințe.

Dacă vrem să ne bucurăm de gustul unui desert dulce-acrișor irezistibil, putem opta pentru pandișpanul cu mure. Acest desert are o savoare aparte, iar dacă ținem cont de câte trucuri din rețeta bunicii, succesul va fi garantat.

Delicioasa ciocolată de casă făcută cu lapte praf este un desert rafinat, gustos și aromat, fiind perfect pentru orice ocazie.

Cum să pregătești acasă desertul copilăriei

Pentru savuroasa ciocolată de casă vom avea nevoie de 350 g de lapte praf, 40 g de cacao și 70 g de alune, nuci sau migdale, în funcție de preferințe. Vom avea nevoie și de câteva ingrediente pentru sirop, și anume 100 ml de apă, 150 g de zahăr, 100 g de unt, 25 ml de esență de rom și un praf de sare.

Într-o cratiță mare se pune apa, apoi zahărul, sarea și untul, apoi se dă la foc mic pentru 7 minute, până când untul și zahărul se topesc foarte bine și se obține un sirop. Se amestecă continuu să nu se lipească zahărul, iar siropul să nu prindă o pojghiță deasupra. Când este gata, se ia siropul de pe foc și se lasă la răcit.

Între timp, într-un castron mare se cerne laptele praf și pudra de cacao. După aceea, se toarnă siropul puțin câte puțin, amestecând continuu pentru ca amestecul de lapte și cacao să se umezească.

După ce am adăugat tot siropul, se pun alunele și se amestecă din nou. După ce am obținut o compoziție omogenă, cremoasă și fină, se răstoarnă pe o folie alimentară apoi se rulează ca la salamul de biscuiți. Se pune ciocolata de casă la frigider timp de 5 ore, apoi se scoate de la rece, se dezvelește din folie și se taie felii.

Cu siguranță vom obține la final o ciocolată de casă aromată și gustoasă. Acest desert își păstrează savoarea câteva zile dacă este ținut la rece în folie alimentară. Dacă vrem să mai adăugăm câteva ingrediente pentru un plus de savoare, putem înlocui nucile sau alunele cu merișoare sau alte fructe uscate. Rețeta de ciocolată de casă poate fi adaptată în funcție de preferințe.

Ciocolata de casă cu lapte praf este pe placul multora dintre noi, iar dacă ținem cont de câteva trucuri simple, la final vom obține un desert savuros.

[ad_2]

Sursa: bzi.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments