[ad_1]
Delicioasele ciuperci marinate la borcan pentru iarnă sunt pregătite de tot mai multe gospodine. Ciupercile murate sunt gustoase și pot fi servite alături de niște bucate savuroase. Pentru masa de sărbători, pe lângă preparatele tradiționale, putem face și niște ciuperci marinate la borcan. Dacă ținem cont de câteva trucuri simple, gustoasele ciuperci își vor păstra proprietățile nutritive și aromele chiar și în sezonul rece. Iată rețeta cu care vei obține un adevărat deliciu.
Ciuperci marinate la borcan pentru iarnă
Pe lista deliciilor pregătite petru iarnă se află și ciupercile marinate la borcan. Acestea sunt ușor de făcut și pe placul multora dintre noi. Mâncărurile cu ciuperci sunt gustoase, sănătoase și ideale chiar și în zilele de post. Dacă vrem să ne încântăm papilele gustative cu niște murături rafinate, ideale sunt ciupercile marinate. Când vine vorba de murături, doamnele se întrec în tot felul de rețete gustoase și inedite.
Pe lângă ciupercile murate, gospodinele pregătesc pentru iarnă și niște murături asortate în oțet și zahăr. Pentru a obține niște murături perfecte trebuie să știm cum să facem saramura, astfel succesul culinar va fi garantat.
Ciupercile sunt perfecte pentru prepararea unor mâncăruri savuroase, iar dacă vrem să îi surprindem pe cei dragi cu un adevărat deliciu, ideale sunt niște ciuperci umplute la cuptor. Acestea sunt aromate și au un aspect deosebit. Ciupercile marinate la borcan sunt ușor de făcut, iar dacă adăugăm câteva ingrediente din rețeta bunicii, la final vom obține un preparat desăvârșit.
Cum să pregătești un adevărat deliciu după rețeta bunicii
Pentru a pregăti acasă niște ciuperci marinate la borcan avem nevoie de 1 kg de ciuperci champignon, 200 ml de oțet, 400 ml de apă, 1 lingură de sare pentru murături, 5 căței de usturoi, 6 boabe de piper și 2 foi de dafin.
Mai întâi se pregătesc ciupercile pentru murat. Acestea se spală, se lasă la scurs apoi se taie codița. Se pun la fiert într-o oală cu apă și sare. Când sunt gata, se lasă la scurs, apoi se așază în borcane. Se taie usturoiul rondele și se pune între ciuperci. După aceea se toarnă oțetul și apa, apoi se adaugă sarea, piperul și foile de dafin pentru a oferi murăturilor un plus de savoare. Se pun capacele apoi se agită ușor borcanele cu ciuperci marinate.
Dacă vrem să facem niște murături colorate și gustoase, putem să punem în borcanele cu ciuperci marinate și niște gogoșari tăiați cubulețe. De asemenea, ciupercile pot fi tăiate în jumătate pentru a se marina mai ușor. Putem opta și pentru o rețetă de ciuperci pleurotus murate. Rețeta este aceeași, însă vom avea nevoie de mai multe ingrediente pentru un preparat irezistibil. Pentru acest deliciu vom avea nevoie de 2 kg de ciuperci pleurotus, 1 morcov, 1 ceapă, 1 căpățână de usturoi, 0,5 l de oțet din vin, 2 linguri de zahăr, foi de dafin, boabe de muștar, boabe de piper, cimbru uscat și sare.
Ciupercile marinate la borcan pentru iarnă sunt pe placul multora dintre noi, iar dacă ținem cont de câteva trucuri din rețeta bunicii, succesul culinar va fi garantat. Ciupercile murate sunt nelipsite din cămară și servite alături de alte bucate alese.
[ad_2]