[ad_1]
Ce zici de un aperitiv uşor de făcut, mai special, care poate fi preparat şi pentru mese festive? Îţi recomand aperitiv brioşe din ouă, şuncă şi caşcaval! Arată foarte bine şi au un gust tare bun!
Pentru aperitiv brioşe cu ouă, şuncă şi caşcaval ai nevoie de ingrediente relativ puţine. Pe unele le ai deja în casă, pe restul trebuie să le pui pe lista de cumpărături.
Ingrediente:
- 4 ouă
- 150 g şuncă presată
- 150 g caşcaval ras
- 2 roşii
- 250 g baby spanac
- ½ legătură usturoi verde
- ½ legătură ceapă verde
- ½ ardei gras
- 2 linguri ulei de măsline
- 1 linguriţă rozmarin
- sare şi piper, după gust
- 100 g ciuperci din conservă, opţional
Mod de preparare:
Mai întâi încingi cuptorul la circa 175-180 de grade Celsius. Apoi pui nişte ulei de măsline într-o tigaie. În momentul în care s-a înfierbântat, pune în ulei usturoiul şi ceapă, ambele tocate mărunt. După 1-2 minute, timp în care amesteci cu o lingură de lemn, adaugă spanacul spălat foarte bine, ardeiul gras şi roşiile. Asigură-te că roşiile şi ardeiul sunt tocate mărunt. Acum e momentul, dacă doreşti, să incluzi şi nişte ciuperci. Scurge-le foarte bine de lichidul din conservă şi taie-le şi pe ele. Adaugă sare, piper şi rozmarin. Amestecă bine şi găteşte-le pentru câteva minute. După aceea ia tigaia de pe foc.
Între timp bate bine ouăle şi potriveşte-le de sare şi piper. Unge cu ulei de măsline o tavă de copt. Pune câte o lingură din mixul cu legume în tavă, apoi şuncă presată, iar la final nişte caşcaval râs. După ce ai terminat torni ouăle bătură. Ai grijă să nu umpli tava, pentru că brioşele vor creşte destul de mult.
Bagă tava în cuptor pentru maximum 25 de minute sau până când acest aperitiv brioşe din ouă, şuncă şi caşcaval sunt rumenite. Ele se servesc calde, ideal.
Tot pentru un aperitiv mai special îți recomand și brioșele cu conopidă ori salata de pui cu iaurt la pahar.
[ad_2]